Povestea sportivului din Braşov care a transformat o casă bătrânească într-un imperiu de zeci de milioane de euro

Postat la 26 noiembrie 2018 58922 afişări

Povestea sportivului din Braşov care a transformat o casă bătrânească într-un imperiu de zeci de milioane de euro

Ovidiu Gârbacea, proprietarul pensiunilor, hotelurilor şi bazei sportive de la Cheile Grădiştei, a pornit de la 7 camere şi a ajuns la un adevărat oraş.

Ca fost practicant al sporturilor de iarnă şi fost selecţioner, Ovidiu Gârbacea s-a gândit să facă o staţiune în care să se poată pregăti schiorii, în special biatloniştii.

Ovidiu Gârbacea este multiplu campion naţional la schi fond, campion universitar şi campion balcanic; el a fost antrenor al Lotului Olimpic cu rezultate remarcabile. Antreprenorul spune că a renunţat la funcţia de selecţioner al lotului de schi şi a decis să se reprofileze încă în 1990. El a ajuns la o înţelegere cu fraţii săi şi a preluat casa părintească, din care a făcut o pensiune cu 7 camere. Având şi afaceri cu cherestea într-o zonă în care aproape totul se construieşte din lemn, a putut dezvolta întreg proiectul Cheile Grădiştei.

Staţiunea a ajuns să deţină două terenuri de fotbal, altul de minifotbal sau handbal în aer liber, două terenuri de tenis şi o sală de sport. Piesa de rezistenţă a Complexului turistic Cheile Grădiştei Fundata este un poligon de biatlon, cu pârtiile de schi fond aferente, care a intrat în circuitul internaţional la Festivalul Olimpic al Tineretului European (2003). În 2006, Ovidiu Gârbacea organiza pentru prima oară Cupa Cheile Grădiştei la schi fond şi biatlon.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.