Primăria Voluntari vrea să împrumute 70 mil. lei pe 10 ani pentru cofinanţarea unor proiecte POR

Autor: Ioan Dornescu Postat la 26 martie 2013 14 afişări

Primăria oraşului Voluntari, Ilfov, vrea să contracteze un credit de 70 milioane lei pe 10 ani pentru asigurarea cofinanţării unor obiective de investiţii de interes public din fonduri europene nerambursabile derulate prin Programul Operaţional Regional (POR).

Primăria oraşului Voluntari, Ilfov, vrea să contracteze un credit de 70 milioane lei pe 10 ani pentru asigurarea cofinanţării unor obiective de investiţii de interes public din fonduri europene nerambursabile derulate prin Programul Operaţional Regional (POR). Rambursarea creditului va fi asigurată de la bugetul local şi din alte surse, potrivit unui anunţ al primăriei. Operaţiunea vizează asigurarea cofinanţării unor proiecte finanţate prin Programul Operational Regional 2007-2013, axa prioritară 1 - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere“, domeniul major de intervenţie 1.1 - „Planuri integrate de dezvoltare urbană, subdomeniul Centre urbane“. Contractul va fi atribuit prin negociere, criteriul fiind preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 aprilie.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primarie,
voluntari,
imprumut,
POR
/actualitate/primaria-voluntari-vrea-sa-imprumute-70-mil-lei-pe-10-ani-pentru-cofinantarea-unor-proiecte-por-10691495
10691495
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.