Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie

Autor: Ioana Matei Postat la 30 septembrie 2020 87 afişări

MOL Romania Petroleum Products

Motivaţie:

Ideea acordării acestui premiu s-a născut din respectul faţă de dascălii şi/sau antrenorii deosebiţi, din dorinţa de a evidenţia valorile muncii educaţionale şi de a povesti despre rolul mentorilor în viaţa discipolilor, spun reprezentanţii companiei. Grupul ţintă al acestui program sunt acei profesori, antrenori şi mentori care au descoperit şi au lansat tinere talente, care au sprijinit din umbră primii paşi pentru generaţii de tineri, oameni care, prin entuziasmul şi devotamentul lor, au contribuit esenţial la dezvoltarea şi punerea în valoare a unor tinere talente.

Descrierea proiectului:

Premiul Mentor este acordat anual de MOL România în parteneriat cu Fundaţia pentru Comunitate. Premiul se acordă anual, începând din anul 2010, unui număr de zece profesori şi antrenori cu rezultate excepţionale. Premiile se acordă pe baza unor nominalizări prealabile care pot fi făcute de orice persoană, atât în nume propriu cât şi în numele unui grup.

Programul se anunţă anual, tradiţional odată cu decernarea premiilor pentru ediţia în curs. Astfel, timp de 7-8 luni anual se pot depune nominalizări. Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu, cât şi în numele unui grup. Nominalizarea trebuie să conţină o justificare cu cele mai importante rezultate obţinute de copiii şi tinerii pregătiţi de persoana nominalizată, precum şi momentele de vârf ale carierei. Nominalizarea trebuie să contureze atât calităţile profesionale, cât şi pe cele umane ale persoanei propuse. Persoana nominalizată în anii anteriori care nu a fost premiată, poate fi nominalizată din nou, chiar este recomandată o nouă nominalizare, având în vedere numărul mare de nominalizări în fiecare an. Costurile programului se compun, pe lângă premiile băneşti, din cheltuielile generate de realizarea videoclipurilor cu fiecare premiant, preţul trofeelor, organizarea Galei Premiilor Mentor.

Efecte:

„Bucuria trăită de acei profesori şi antrenori care sunt nominalizaţi de foştii şi/sau actualii elevi (în mai multe cazuri de zeci sau sute de persoane şi, de multe ori, fără ştirea celui nominalizat) reprezintă una dintre principalele satisfacţii ale acordării acestui premiu”, spun reprezentanţii MOL România. Dincolo de valoarea simbolică, premiul are şi o componentă materială. Astfel, sunt selectaţi anual 10 mentori iar fiecare dintre aceştia primeşte un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemţoi şi suma de 8.000 de lei. Până în prezent au fost premiaţi peste 100 de profesori şi antrenori.

Programul este unic deoarece îşi propune să aducă în atenţia publicului valoarea autentică a mentorilor, oameni care de multe ori sunt necunoscuţi dar care, prin munca şi devotamentul lor,  au stat la baza performanţelor a sute sau mii de copii cărora le-au schimbat vieţile în bine. De cele mai multe ori, astfel de personalităţi nu sunt recunoscute pe măsura muncii şi a rezultatelor pe care

le-au obţinut.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.