Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ambasadoarea Germaniei la Bucureşti

Autor: Radu Mocanu Postat la 17 iulie 2025 19 afişări

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit joi, la Palatul Victoria, cu Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei la Bucureşti, în vederea discuţiilor privind aprofundarea cooperării economice şi în domeniul securităţii.

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ambasadoarea Germaniei la Bucureşti

Conform comunicatului de presă emis de Guvern, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Angela Ganninger, ambasadoarea Republicii Federale Germania la Bucureşti. Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au concentrat pe consolidarea relaţiilor bilaterale cu accent pe aspectele politice, economice şi în afacerile europene.

Premierul Bolojan a evidenţiat importanţa relaţiilor economice cu Germania şi a reiterat interesul României privind atragerea de noi investiţii germane în sectoare strategice, subliniind potenţialul de dezvoltare al parteneriatului.

În plus, discuţiile au vizat coordonarea dintre cele două state în contextul de securitate generat de Războiul din Ucraina.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
germania,
întâlnire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.