Poveştile tragice ale copiilor crescuţi de animale sălbatice. Majoritatea nu a reuşit să se reintegreze în societate - GALERIE FOTO

Postat la 16 octombrie 2015 3957 afişări

Fotografa Julia Fullerton-Batten prezintă în imagini viaţa mai multor copii care au fost nevoiţi să trăiască printre animale. Din cauza lipsei contactului uman, copiii s-au sălbăticit, au învăţat să imite animalele şi de cele mai multe ori nu a mai fost posibilă intergrarea lor în societate, se arată într-un articol BBC. Fotografiile spun poveştile oamenilor izolaţi de societate, crescuţi în sălbăticie de la o vârstă fragedă.

Julia Fullerton-Batten a recreat poveştile acestor tragedii prin intermediul acestor imagini frumoase şi tulburătoare, în acelaşi timp. Acestea nu sunt poveşti precum cea din "Cartea Junglei", ci, de cele mai multe ori, sunt cazuri de abuz, neglijare, sărăcie şi violeţă domestică. "Nu vreau să exploatez aceste cazuri, ci vreau să sensibilizez lumea la ceea ce se întâmplă", a spus ea

Oxana Malaya, Ucraina, 1991

Potrivit lui Fullerton-Batten, Oxana a trăit alături de câini timp de şase ani. A fost găsită când avea opt ani. Într-o noapte, Oxana a fost uitată afară de părinţii ei alcoolici. Căutând un loc călduros, fetiţa s-a dus în cuşca câinilor. Ea a adoptat comportamentul animalelor şi când a fost găsită, Oxana fugea în patru labe, respira cu limba scoasă şi lătra. Ea ştie să zică doar "da" şi "nu". În prezent trăieşte într-o clinică din Odessa.

Shamdeo, India, 1972

Un băieţel de patru ani a fost găsit într-o pădure din India în 1972. Se juca cu puii de lupi. Pielea lui era închisă la culoare, avea dinţi foarte ascuţiţi, unghiile încovoiate şi avea bătături pe mâini şi pe genunchi. Nu a vorbit niciodată, dar a învăţat limbajul semnelor. A murit în 1985.

Marina Chapman, Columbia, 1959

Marina a fost răpită în 1954 la vârsta de cinci ani dintr-un sat din America de Sud şi a fost abandonată  în junglă de către răpitori. A trăit alături  de maimuţe timp de cinci ani înainte de a fi descoperită de vânători. A mâncat banane, rădăcini şi resturile de mâncare ale maimuţelor. Fetiţa a imitat comportamentul lor, iar acestea au acceptat-o lângă ele. Marina Chapman a fost integrată în societate, este căsătorită, trăieşte în Yorkshire şi are două fiice.

John Ssebunya, Uganda, 1991

John a fugit de acasă în 1988 la vârsta de 3 ani după ce a fost martor la uciderea mamei sale de câtre tatăl lui. A fugit în junglă şi a trăit alături de maimuţe şi s-a adaptat mediului înconjurător. În 1991 a fost prins şi plasat într-un orfelinat.

Sujit Kumar, Fiji, 1978

Sujit avea opt ani când a fost găsit în mijlocul drumului cotcodăcind şi dând din mâini precum o pasăre. Se comporta precum o găină. Părinţii lui îl încuiaseră în coteţul găinilor. Mama lui s-a sinucis, iar tatăl lui a fost ucis, apoi bunicul a devenit tutorele lui, dar nici atunci băieţelul nu a fost eliberat.

Ivan Mishukov, Russia, 1998

 

Ivan a fugit de acasă la vârsta de patru ani şi a trăit pe străzi alături de o haită de câini timp de doi ani înainte de a fi prins şi plasat într-o casă de copii. "Ivan a făcut o alegere, a ales să nu mai stea acasă, să trăiască pe stradă. A cerşit mâncare şi a împărţit-o cu haita de câini", a spus Michael Newton, autorul care a spus povestea lui Ivan în cartea sa "Savage Girls and Wild Boys: A History of Feral Children". 

Fotografii realizate de Julia Fullerton-Batten.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/povestile-tragice-ale-copiilor-crescuti-de-animale-salbatice-majoritatea-nu-a-reusit-sa-se-reintegreze-in-societate-galerie-foto-14835081
14835081
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.