Povestea viitorului avion prezidenţial american: Un cadou de 400 de milioane de dolari din partea Qatarului şi acuzaţii de corupţie la vârf. Donald Trump: „Situaţia este publică şi foarte transparentă”
Donald Trump şi-a apărat decizia prin care ar urma să primească un nou avion prezidenţial din partea Qatarului, în valoare de 400 de milioane de dolari, scrie FT.
Într-o postare pe reţelele sociale, preşedintele american a spus că Departamentul Apărării va primi un Boeing 747-8 din partea statului din Golf pentru a înlocui actualul Air Force One, aflat în uz de peste 40 de ani.
Un nou avion, comandat de SUA de la Boeing, are întârzieri semnificative în producţie, iar Trump a spus că aeronava oferită de Qatar ar reprezenta o soluţie temporară.
Potrivit unor informaţii apărute duminică, avionul ar urma să rămână pe teritoriul american şi să fie donat, după încheierea mandatului, fundaţiei bibliotecii prezidenţiale Trump.
Un astfel de cadou ar fi unul dintre cele mai valoaroase din istorie, primite de un preşedinte american.
Trump a calificat situaţia drept „foarte publică şi transparentă” şi i-a acuzat pe democraţi că vor „să plătească preţul maxim” pentru un avion nou. „Oricine poate face asta!”, a adăugat el.
ABC News a fost prima publicaţie care a relatat despre acest posibil cadou.
Qatarul a calificat articolul drept „inexact”, dar a confirmat că „un eventual transfer temporar al unei aeronave pentru a fi folosită ca Air Force One este în discuţie”.
Ali Al-Ansari, ataşat de presă la ambasada Qatarului în Washington, a declarat că „subiectul este încă analizat de departamentele juridice implicate şi nu s-a luat nicio decizie finală”.
Planul a stârnit critici inclusiv din partea unor susţinători fideli ai lui Trump. Influenceriţa conservatoare Laura Loomer a numit tranzacţia „un cadou de 400 de milioane de dolari de la jihadişti îmbrăcaţi în costum” şi a avertizat că, dacă se confirmă, va fi „o pată majoră asupra administraţiei”.
Norm Eisen, fost consilier pe probleme de etică la Casa Albă şi un critic frecvent al lui Donald Trump, a declarat că gestul este „ilegal şi neconstituţional”.
Avionul Boeing 747, aflat în proprietatea Qatarului, are puţin peste zece ani şi este considerat unul dintre cele mai luxoase avioane private din lume.
Potrivit The New York Times, Trump s-a îmbarcat în el în februarie, cât timp acesta era staţionat pe aeroportul internaţional din Palm Beach, în apropiere de reşedinţa sa de la Mar-a-Lago.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro