În 1987, Forbes publica primul său top global al miliardarilor, cu doar 140 de nume. În 2025, lista includea peste 3.000 de persoane, cu o avere cumulată de 16.000 de miliarde de dolari. Pentru comparaţie, averea lui Elon Musk, considerat cel mai bogat om al lumii în aprilie 2025, era estimată la 342 de miliarde de dolari — mai mult decât totalul tuturor miliardarilor de pe lista originală, scrie Financial Times.

Creşterea averilor celor mai bogaţi a depăşit mult ritmul de creştere economică globală. Între 1987 şi 2024, averea medie a topului 0,0001% al populaţiei a crescut cu 7,1% pe an, comparativ cu doar 3,2% pentru adultul obişnuit, arată studiile profesorului Gabriel Zucman, de la Paris School of Economics şi University of California, Berkeley.

 „Prioritatea ar trebui să fie să facem ceva cu super-bogaţii. Sunt cei mai bogaţi oameni de pe planetă şi plătesc cele mai mici taxe”, afirmă Zucman.

Însă taxarea averilor foarte mari se dovedeşte dificilă. Impozitele pe venit, contribuţiile sociale şi taxele pe consum sunt principalele surse de venit pentru statele dezvoltate, dar acestea nu ating capitalul super-bogaţilor, adesea investit în proprietăţi, acţiuni sau afaceri. Creşterea impozitelor pe averi mari poate determina schimbări de comportament, limitând veniturile colectate, în timp ce taxarea clasei medii ridică probleme politice.

Istoria impozitelor pe avere oferă exemple elocvente: în anii ’80, aproximativ jumătate din ţările OECD aplicau o taxă anuală pe averea netă a celor mai bogaţi cetăţeni. Astăzi, în Europa, doar Spania, Norvegia şi Elveţia mai menţin astfel de impozite — şi ridică sume relativ mici. „Averea bogătaşilor este din ce în ce mai mobilă. Dacă îi întrebi pe miliardari unde le este loialitatea — faţă de ţara lor sau faţă de bani — majoritatea ar răspunde: faţă de bani”, explică Pascal Saint-Amans, fost şef al departamentului fiscal al OECD.

Unele state reduc taxarea pentru a atrage bogaţi, cum ar fi Emiratele Arabe Unite şi Italia, în timp ce altele, precum Franţa, analizează introducerea unor taxe globale pe averea ultra-bogaţilor. Zucman propune o taxă anuală de 2% pentru cei cu avere netă de peste 1 miliard de dolari, inclusiv active imobiliare, participaţii în companii şi acţiuni.

Chiar şi în ţări cu experienţă în gestionarea averilor mari, cum este Elveţia, taxele sunt limitate. Sistemul fiscal elveţian pentru străini permite negocierea unui impozit global, dar este accesibil mai degrabă celor care nu mai desfăşoară activităţi antreprenoriale. Chiar şi aici, iniţiativele de majorare a taxelor pe moşteniri sau cadouri de peste 63 milioane de dolari provoacă deja plecări de contribuabili.

Experţii recomandă reformarea taxelor existente pe proprietăţi, moşteniri şi câştiguri de capital înainte de a introduce noi taxe.

„Nu avem nevoie de o taxă pe avere. Este mai simplu să ajustăm ratele şi scutirile existente”, explică profesorul Richard Murphy, de la University of Sheffield.

Însă presiunea asupra guvernelor va creşte, mai ales în Europa, din cauza costurilor sociale şi de sănătate în creştere, pe fondul îmbătrânirii populaţiei.

„Până în 2050, un sfert din populaţia Marii Britanii va avea peste 65 de ani. Nu putem baza întreaga finanţare doar pe impozitul pe venit”, avertizează Norma Cohen, de la Queen Mary University.

În faţa unor averi colosale, guvernele continuă să caute echilibrul între atragerea bogătaşilor şi menţinerea echităţii fiscale.

„Oamenii vor privi înapoi peste 100 de ani şi vor spune: au lăsat câţiva indivizi să deţină averi colosale. Este o situaţie periculoasă, care alimentează populismul”, concluzionează Saint-Amans.