Ponta: Preţurile RCA sunt excesive pentru tineri, o maşină nu ar trebui să fie considerată un lux

Autor: Departamentul Economic Postat la 11 ianuarie 2015 638 afişări

Preţurile actuale la sistemul de asigurări RCA sunt excesive pentru puterea financiară de care dispun tinerii, iar o maşină nu ar trebui să fie considerată un lux pe care doar unii să şi-l permită, spune premierul Ponta, precizând că sprijină cererea ministrului Vâlcov de reanalizare a sistemului.

"Sprijin iniţiativa ministrului Darius Vâlcov de a cere ASF reanalizarea sistemului RCA pentru a veni în sprijinul tinerilor! Preţurile actuale sunt excesive pentru puterea financiară de care dispun aceştia, ţinând cont că mulţi dintre ei sunt studenţi sau la început de carieră. O maşină nu ar trebui să fie considerată un lux pe care doar unii să şi-l permită!", scrie Ponta pe Facebook.

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, solicită conducerii Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că majoritatea acestora nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.

"Actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor", a declarat ministrul Finanţelor, într-un comunicat de presă.

În decembrie anul trecut, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat la comisia pentru buget din Camera Deputaţilor că va reanaliza până în februarie situaţia poliţelor RCA pentru tineri, pentru a vedea de ce sunt atât de mari.

El a arătat că în anul 2015 va fi o monitorizare permanentă a acestei probleme, arătând că va trebui să se definească noţiunea de tineret.

"Toţi au standarde diferite şi vrem să uniformizăm şi vrem să punem o presiune şi să eliminăm excesele şi tratamentele diferenţiale. Vrem să tratăm problema tinerilor ca fiind una specială şi noi ne propunem o analiză la nivelul societăţilor de asigurări, va fi în trimestrul I anul viitor, când încep să ne notifice cu preţul şi o să ne uităm eventual la o standardizare sau la o modulare la nivelul societăţilor de asigurări a acestor preţuri", afirma Negriţoiu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MFP,
ASF,
RCA
/actualitate/ponta-preturile-rca-sunt-excesive-pentru-tineri-o-masina-nu-ar-trebui-sa-fie-considerata-un-lux-13758959
13758959
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.