Ponta: Aştept de la OMV şi Erste "un parteneriat onest" cu Guvernul. Cota de 16% şi Codul Muncii nu se schimbă

Postat la 18 iunie 2012 21 afişări

Premierul Victor Ponta, aflat într-o vizită oficială la Viena, le-a spus ziariştilor va avea întâlniri cu conducerile companiilor OMV şi Erste, cu care a precizat că nu se vede "doar din politeţe".

"Mă văd cu ei şi pentru a discuta lucruri foarte concrete care ţin de investiţiile făcute şi de Erste şi de OMV în România. Aşteptarea mea publică de la aceste mari companii este să continue să investească în România. Asta este să aibă un parteneriat cât mai bun şi cât mai onest cu Guvernul României şi cu autorităţile române şi, evident, ca în orice negociere, să obţinem condiţii pentru România cât mai bune", a precizat Ponta.

Întrebat dacă la întâlnirea cu reprezentanţii OMV va discuta şi despre preţul carburanţilor, premierul a răspuns că "vom discuta despre toate problemele care ţin de OMV România".

El a precizat că, din punctul de vedere al atractivităţii României pentru investitori, "mesajul pe care vreau să-l dau tuturor investitorilor, în special, sigur, celor austrieci, dar şi celorlalţi cu care mă voi vedea, este un mesaj de stabilitate şi predictibilitate", inclusiv în privinţa cotei unice de impozitare de 16%.

"România nu este neatractivă din cauza cotei de impozitare, dimpotrivă, aceasta e foarte scăzută faţă de nivelul european. România are probleme în ceea ce priveşte birocraţia, utilizarea fondurilor europene - multe companii austriece au venit în proiecte care implicau fonduri structurale şi de coeziune pe care nu reuşim, după cum ştiţi, să le absorbim foarte bine -, are probleme de corupţie - acolo unde este cazul şi ne-au sesizat, evident că e treaba justiţiei asta, nu a Guvernului - şi probleme în ansamblu de stabilitate a legislaţiei în ceea ce priveşte mediul de afaceri", a adăugat Ponta.

Conform premierului, nu va fi modificată nici legislaţia muncii. "Peste 90% din actualul Cod al muncii il considerăm bun. Sunt câteva modificări pe care vrem să le facem în reglementarea conflictelor de muncă, a contractelor colective, dar în ansamblu, pentru investitori, legislaţia noastră nu este o legislaţie rea", a precizat el. "Problema rămâne în continuare a contribuţiilor de asigurări sociale. Or, acolo ştiţi foarte bine decizia noastră ca în 2013 să avem o reducere a acestor contribuţii. Nu am vrut să mă angajez în faţa investitorilor, nu pot să fac acest lucru până nu avem discutat clar cu Fondul Monetar şi cu Comisia Europeană proiecţia bugetului pe 2013. Până atunci, nu vreau să fac promisiuni anticipate."

"Apreciez orice companie, pentru orice loc de muncă creat sau orice salariu dat unui angajat român, deoarece cu toţii ştim că Europa trece printr-o perioadă dificilă şi foarte riscantă", a declarat Victor Ponta la Forumul economic România - Austria, organizat luni la Viena de Camera Economică Federală (WKO). "Am venit în această primă vizită pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de toate companiile austriece care investesc bani şi creează locuri de muncă şi pentru a transmite mesajul că ne pasă de investiţiile dumneavoastră şi am dori să găsim modalităţi, nu numai pentru a le garanta, dar şi pentru a vă încuraja să investiţi mai mult şi să aveţi o mai mare încredere în viitorul ţării mele."

Vizita în Austria include şi întâlniri cu preşedintele federal, cu cancelarul, preşedintele parlamentului şi primarul Vienei. Victor Ponta este însoţit de Lucian Isar, ministru delegat pentru mediul de afaceri, Ovidiu Silaghi, ministrul transporturilor, de consilierii Mihnea Constantinescu şi Eugen Todorovici, precum şi de Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ponta-astept-de-la-omv-si-erste-un-parteneriat-onest-cu-guvernul-cota-de-16-si-codul-muncii-nu-se-schimba-9757933
9757933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.