Comasate sau anticipate?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 21 ianuarie 2012 15 afişări

Dacă sindicatele au refuzat în această săptămână invitaţia bruscă la dialog a premierului Emil Boc, partidele de opoziţie au primit-o, urmărind să obţină o acceptare a demisiei Guvernului, numirea unui executiv format din tehnocraţi, însărcinat cu administrarea ţării până la alegerile anticipate care ar urma să fie organizate în primăvară şi renunţarea la comasarea alegerilor din toamnă.

Au fost comentatori care au încercat să detecteze fricţiuni între PSD şi PNL, pornind de la atitudinea mai conciliantă a lui Victor Ponta, cel ce a şi propus PDL un pact naţional pentru sănătate cu ocazia crizei din jurul demisiei lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii, raportată la comportamentul lui Crin Antonescu, adept al combaterii puterii prin proteste de stradă. În realitate, ceea ce au făcut cele două partide a fost să-şi împartă metodele, şi nici pe acestea până la capăt, ţinând cont că ambii lideri ai USL au participat şi la consultările cu premierul Boc, şi la mitingul din Bucureşti de joi.

Ceea ce au reuşit să obţină Victor Ponta şi Crin Antonescu la consultări a fost doar convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru două zile - 23 şi 24 ianuarie, aşa încât o zi întreagă să fie alocată discuţiilor despre situaţia politică, tensionată de manifestaţiile antiprezidenţiale care ameninţă să se extindă. PDL intenţionase să convoace plenul Parlamentului pentru o singură zi, 24 ianuarie, exclusiv pentru o şedinţă festivă de Ziua Unirii Principatelor.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/politic/comasate-sau-anticipate-9165053
9165053
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.