Cum reuşeşte o antreprenoare de 39 de ani, mamă a trei copii, să conducă o fabrică şi să construiască afaceri de 3,6 milioane de euro
Vârstă: 39 de ani
Carte de vizită:
► Este antreprenor şi fondator EMAT, cu rădăcini într-un business industrial solid. Mamă a trei copii, construieşte între disciplină şi creativitate, cu accent pe sinceritate, libertate şi lucruri făcute cu sens;
► Companiile Temavan Concept, care operează brandul Emat, şi Elsima Conf, care operează fabrica de confecţii, au avut în 2024 afaceri cumulate de 3,6 mil. euro, cu profit net cumulat de 280.000 euro şi 110 angajaţi.
„Nu cred că am doar joburi. Sunt roluri care mă definesc. Sunt femeie, soţie, mamă, fiică. Sunt antreprenor de startup şi, în acelaşi timp, construiesc şi cresc un IMM. Oficial sunt fondatoAre a brandului EMAT şi general manager al fabricii ELSIMA, dar dincolo de asta sunt omul care ţine toate aceste lumi împreună.
Din toate rolurile acestea apar şi altele, la fel de solicitante: planner, project manager (pentru că organizarea vieţii cu trei copii nu e niciodată simplă), îngrijitor, formator de caractere, mediator în familia extinsă, uneori chiar formator de opinie în comunitatea locală. Şi, destul de des...
Fiecare rol vine cu responsabilităţi, dar şi cu sens. Şi, de fapt, cred că adevărata provocare nu este câte „joburi” ai, ci cum reuşeşti să fii prezent în fiecare dintre ele.”

Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











