Planul de pace elaborat de Administraţia Trump nu prevede crearea unui stat palestinian

Postat la 28 februarie 2019 48 afişări

Proiectul de acord de pace elaborat de Administraţia Donald Trump nu prevede înfiinţarea unui stat palestinian, ci autonomie extinsă pentru Fâşia Gaza şi Cisiordania, precum şi menţinerea coloniilor evreieşti, afirmă surse citate de cotidianul Al-Quds şi de site-ul Ynetnews.com.

Planul de pace elaborat de Administraţia Trump nu prevede crearea unui stat palestinian

Conform planului pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian, palestinienii vor avea autonomie sporită în Fâşia Gaza şi în Cisiordania, dar coloniile evreieşti din Cisiordania vor fi menţinute, fără însă a fi extinse. În plus, palestinienii vor trebui să negocieze statutul "Zonei C" din Cisiordania, aflată acum sub control militar israelian.

 

Administraţia Trump propune intensificarea cooperării între Israel, Iordania şi liderii palestinieni privind administrarea Moscheii Al-Aqsa.

 

Cele mai multe puncte de control militar israelian vor fi eliminate, permiţând libera circulaţie a palestinienilor în Cisiordania. Unele zone din Cisiordania ar urma să rămână sub control israelian.

 

Potrivit unor surse, vor fi făcute investiţii de 25 de miliarde de dolari în Fâşia Gaza şi în Cisiordania, iar Statele Unite vor trimite încă 40 de miliarde de dolari în Egipt, Iordania şi posibil în Liban "pentru a se asigura cooperarea necesară în implementarea acordului".

 

Jared Kushner, ginerele preşedintelui SUA Donald Trump, consilier prezidenţial pentru Afaceri politice şi emisar pentru Orientul Mijlociu, a declarat recent, într-un interviu acordat ediţiei de limbă arabă a postului tv Sky News, că planul de pace pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian va fi prezentat după scrutinul parlamentar din Israel şi va propune "soluţii realiste" care vor avea "un impact economic larg" asupra regiunii. 

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
palestinian,
administratie,
pace,
elaborare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.