Piaţa de capital din România, prin Bursa de Valori Bucureşti şi segmentul AeRO, a reprezentat în ultimii ani o resursă reală pentru antreprenoriatul local. Capitalizarea bursei a ajuns la niveluri care nu pot fi ignorate, iar statutul de Piaţă Emergentă a atras atenţia dincolo de graniţe. Şi totuşi, într-o anumită măsură, persistă încă o reticenţă a antreprenorilor faţă de bursă ca platformă de atragere de finanţare. Se pune întrebarea: ce ar putea schimba dinamica, mai ales când ne gândim la continuitatea afacerilor peste generaţii? 

Listarea la bursă, fie prin acţiuni, fie prin obligaţiuni, oferă oportunităţi care merg dincolo de simpla infuzie de capital. Unele firme aleg să direcţioneze fondurile spre modernizarea liniilor de producţie, mărind capacitatea, altele, să se extindă pe pieţe externe, care le vor aduce venituri mai mari din export în câţiva ani, sau să investească în digitalizare ori pentru a prelua competitori, consolidându-şi poziţia. Admiterea acţiunilor la tranzacţionare aduce notorietate în faţa investitorilor şi lichiditate pe termen lung, chiar dacă vine „la pachet” cu anumite obligaţii de transparenţă, guvernanţă, conformitate şi o posibilă reducere a influenţei fondatorilor, în timp ce obligaţiunile oferă o predictibilitate financiară fără a atinge structura acţionariatului.

Analizând firmele antreprenoriale de pe piaţa principală a BVB, constatăm că o parte dintre acestea au emis acţiuni noi la admiterea la tranzacţionare sau ulterior, atrăgând fonduri suplimentare. De foarte multe ori, acţionariatul nu s-a diversificat spectaculos: în majoritatea cazurilor se observă că, în primii ani de la admiterea la tranzacţionare, acţionarii preexistenţi, de regulă fondatorii, au acoperit majoritatea emisiunilor de acţiuni, păstrând controlul asupra societăţii. În următorii ani, însă, companiile au continuat să îşi majoreze capitalul, iar diversificarea acţionariatului a prins contur, cu o atragere semnificativă de investitori noi, deşi, în foarte multe cazuri, acţionarii iniţiali au rămas dominanţi.

Fondurile de tip private equity (PE) aduc şi ele o nuanţă interesantă în această ecuaţie. Dincolo de aportul financiar, fondurile de PE vin cu o perspectivă strategică, care poate include şi pregătirea companiei pentru bursă. Deşi în România nu este situaţia cel mai des întâlnită, în practica internaţională nu este neobişnuit ca fondurile de PE, după investiţia iniţială şi susţinerea dezvoltării companiei, să o sprijine în continuare în procesul de accesare a bursei (fie prin acţiuni, fie prin obligaţiuni).

Un aspect care merită atenţie este succesiunea multi-generaţională. Multe afaceri antreprenoriale din România se află într-un moment definitoriu, în care fondatorii se gândesc la ce urmează. Listarea la bursă, combinată sau nu cu private equity, poate oferi o soluţie: asigură lichiditate pentru familie, profesionalizează afacerea şi reduce dependenţa de pregătirea generaţiei următoare. Totuşi, trecerea de la un model familial la unul integrat în piaţa de capital presupune o ajustare de abordare, iar aceasta necesită timp, know-how şi viziune.

Reticenţa faţă de listarea la bursă are explicaţii multiple. Controlul este o preocupare majoră – diversificarea acţionariatului este uneori percepută ca un risc de reducere a influenţei fondatorilor -, obligaţiile de raportare publică impun o anumită rigoare financiară şi organizatorică, procesul de admitere la tranzacţionare rămâne complex pentru cei nefamiliarizaţi, costurile iniţiale generează emoţie, iar cerinţele de transparenţă presupun o schimbare de paradigmă. Volatilitatea pieţei adaugă un risc pe care mulţi preferă să-l evite, dintr-o prudenţă ale cărei rădăcini sunt uşor de înţeles: evenimentele globale majore ale ultimilor ani (pandemie, războaie, instabilitate politică etc.), istoria economică recentă a ţării, dublată de un anumit grad de instabilitate a cadrului fiscal şi legislativ.

Schimbarea acestei stări de fapt necesită câteva direcţii concrete. O mai bună informare, bazată pe exemple practice despre cum bursa şi investitorii şi tip private equity pot susţine creşterea, ar putea duce la o perspectivă mai clară şi mai amplă. Simplificarea accesului la bursă şi promovarea transparenţei ca un avantaj strategic, prin sesiuni dedicate de training, ar putea reduce din rezerve. Dialogul direct cu fondurile de PE, facilitat prin întâlniri între antreprenori şi investitori, poate construi punţi. Planurile de remunerare bazate pe acţiuni (stock option plans), ca mecanism de motivare a angajaţilor-cheie, ar trebui să câştige mai multă tracţiune (cu precizarea că acestea pot fi implementate şi în cadrul societăţilor ale căror acţiuni nu sunt admise la tranzacţionare).

Datele sugerează că listarea la bursă şi investiţiile atrase de la fonduri de investiţii au beneficii, prin dezvoltarea semnificativă a afacerii ulterior atragerii de investitori de tip private equity şi/sau ulterior admiterii la tranzacţionare.

Provocările – volatilitatea, elementele de noutate – coexistă cu oportunităţi reale. Şi în România, ca şi în restul ţărilor europene, accesarea capitalului oferit de fondurile de investiţii şi de bursa de valori poate facilita nu doar diversificarea acţionariatului, ci şi o tranziţie sustenabilă către generaţiile viitoare. Piaţa de capital românească are capacitatea de a susţine antreprenoriatul, dar pasul decisiv depinde de disponibilitatea fondatorilor de a privi cu încredere dincolo de orizontul imediat.