Peste 1.000 de oameni, angajaţi pe loc la Bursa Locurilor de Muncă

Autor: Departamentul Social Postat la 24 aprilie 2015 87 afişări

Peste 1.000 de oameni au fost angajaţi pe loc, iar 16.696 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, vineri, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, desfăşurată în 86 de localităţi din toată ţara, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Vineri, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de ANOFM în 86 de localităţi, au fost prezenţi 2.820 de agenţi economici şi au fost oferite 35.226 locuri de muncă.

Cei 34 de angajatori de inserţie participanţi la eveniment au prezentat 103 locuri de muncă pentru persoanele marginalizate social.

La nivel naţional, au fost prezente 39.492 persoane, dintre care 424 din categoria celor marginalizate social.

Un număr de 16.696 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 71 marginalizate social, iar 1.043 de persoane au fost angajate pe loc. Dintre acestea 61 au studii superioare.

În cazul persoanelor marginalizate social, una singură, din judeţul Suceava, a obţinut pe loc un post de lucrător în bucătărie.

Principalele ramuri de activitate cărora le corespund meseriile în care au fost încadrate pe loc cele 1.043 de persoane sunt următoarele: construcţii de clădiri (173), hoteluri şi alte facilităţi de cazare (100), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (80), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (69).

Muncitor necalificat (189), şofer (48), mecanic (47), lucrător comercial (42), confecţioner îmbrăcăminte (37), lăcătuş (35) sunt principalele meserii în care au fost încadrate pe loc cele 982 de persoane fără studii superioare.

Dintre cele 61 de persoane cu studii superioare încadrate pe loc, cele mai multe au fost angajate ca: inginer (23), agent vânzări (9), consultant (4), consilier asigurări (4).

Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă ocupate pe loc sunt: Constanţa (196), Hunedoara (159), Neamţ (84), Arad (72), Gorj (61), Iaşi (60).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BURSĂ,
ANGAJĂRI,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/peste-1-000-de-oameni-angajati-pe-loc-la-bursa-locurilor-de-munca-14151498
14151498
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.