Oraşul Satu Mare intră de joi în carantină

Autor: Mediafax Postat la 18 noiembrie 2020 78 afişări

Oraşul Satu Mare intră de joi în carantină

Oraşul Satu Mare intră de joi, de la ora 0.00, în carantină pentru o perioadă de 14 zile, ca urmare a înregistrării unei incidenţe a cazurilor de Covid de 7,44 la mia de locutori.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Satu Mare a primit miercuri ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 19 noiembrie, ora 0.00, în municipiul Satu Mare.

În decizia şefului DSU se arată că măsura a fost luată având în vedere „situaţia epidemiologică generată de coronavirusul SARS-CoV-2 în municipiul Satu Mare, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-Cov-2 de 7,44 la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare”.

Limitarea la maximum a deplasării persoanelor, oficierea slujbelor religioase cu caracter privat în lăcaşuri de cult cu participarea a cel mult 16 persoane şi a evenimentelor de stare civilă cu participarea a 10 persoane în interior sau a 20 de persoane în exterior, sunt câteva dintre regulile impuse de autorităţi.

De asemenea, se interzice organizarea de mitinguri, demonstraţii, de evenimente private, de reuniuni cu prilejul unor aniversări, dar şi a activităţii cu publicul a restaurantelor, cafenelelor şi teraselor, a firmelor din domeniul jocurilor de noroc.

O altă măsură prevede că „în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul în centrele comerciale tip mall în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi agenţi economici, cu excepţia operatorilor economici din domeniile comercializării de bunuri alimentare, farmacii, pet-shop-uri, curăţătorii”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
carantina,
ordin,
incidenta,
satu mare,
intrare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.