Statul român a decis, din nou, că economiile trebuie făcute acolo unde doare cel mai tare: la viitor. Bursele de merit au fost reduse drastic, iar la bursele pentru olimpici şi bursele de rezilienţă s-a renunţat complet. Nu există reformă mai tristă decât aceea care îi pedepseşte pe copii. Iar atunci când statul român decide să taie bursele de merit pentru elevi, spune, indirect, următorul lucru: „Nu ne pasă că ai învăţat. Nu ne pasă că te străduieşti. Nu mai avem bani pentru tine.”

Pentru cei care privesc de la distanţă, această decizie pare o măsură tehnică, o ajustare fiscală. „Doar 15% dintre elevii unei clase vor mai primi bursă de merit, şi doar dacă au medii peste 9.” Pare rezonabil, dacă priveşti doar tabelul Excel de la Ministerul Educaţiei.

Dar dacă te uiţi în realitatea din sate, din oraşe mici, din familiile cu venituri modeste, lucrurile se schimbă radical. Pentru mii de elevi din România, bursa de merit nu era un „bonus”, ci garanţia că pot continua şcoala. Fiecare leu din acea bursă însemna un drum în plus spre liceu, o carte cumpărată, un prânz cald, un abonament de autobuz, sau bani pentru o pereche nouă de încălţăminte pe care părinţii lor nu şi-o permit.

Valoarea acestor burse era de 450 de lei pe lună.

În ochii unui bugetar din Guvern poate părea nesemnificativ. Dar pentru un copil care învaţă la liceu în oraş, venind dintr-un sat din Botoşani, Vaslui sau Mehedinţi, aceşti bani însemnau independenţă şi şansă.

În 2014, când eu eram la liceu valoarea bursei era între 200-400 de lei, dar pe semestru. Generaţia Z a crescut cu astfel de burse, la generaţiile mai mari probabil că nici nu exista acest concept de bursă. Când eşti copil ţi se pare un ajutor enorm, mai ales dacă vii dintr-o familie modestă din mediul rural. Nu îmi pot imagina câţi colegi de-ai mei nu ar mai fi terminat şcoala/liceu şi nu ar mai fi ajuns la facultate acum fără aceste burse.

Când meditam copii din mediul rural pentru examenul de bacalaureat printr-un proiect susţinut de o companie mare din România, aceşti elevi aveau de multe ori griji de ”oameni mari”, nu legate de subiectele examenului. Mărturiseau că odată încheiată ultima lună de şcoală nu vor mai avea bursă şi vor trebui neapărat să se angajeze pentu că locuiau cu bunicii sau părinţii lor nu aveau deloc o situaţie materială bună – de aceea şi făceau meditaţii printr-un ONG, gratuit. Voiau sa ia bacalaureatul, dar în afară de a se anagaja cât mai repede pentru a avea bani să trăiască decent, nu aveau planuri de facultate.

Ministerul Educaţiei ar trebui să vadă această realitate, nu doar Exceluri şi date.

În România, unde învăţământul teoretic e gratuit, realitatea arată altfel. Manualele nu sunt mereu oferite. Transportul elevilor este adesea neasigurat sau decontat cu întârziere. Meditaţiile sunt aproape obligatorii pentru a promova cu note mari examnele. Calculatoarele lipsesc, internetul e slab, iar uniforma sau hainele „acceptabile” în mediul urban costă. Educaţia e gratuită doar pentru cine îşi permite. Mulţi copiii nu şi-o permit.

Ministrul Educaţiei a spus că sistemul era „prea generos” şi producea „anomalii”. Poate că problema nu era însă generozitatea, ci lipsa unor criterii clare şi corecte de acordare. Dacă sistemul de până acum nu funcţiona bine, soluţia nu era să tai 85% din burse, ci să reformezi modul în care ele sunt distribuite.

Într-o clasă cu 30 de elevi, chiar dacă 10 au medii peste 9, doar 4–5 pot primi bursă. Efortul celorlaţi este pur şi simplu ignorat. Meritocraţia nu înseamnă „competiţie pe viaţă şi pe moarte între colegi”, ci recunoaşterea muncii fiecăruia care se încadrează într-un standard clar.

„Prea generos” şi producea „anomalii”? Sunt mult alte lucruri anormale în acest sistem de învăţământ.

Copii primesc corn şi lapte la şcoală/liceu şi pentru mulţi asta e singura masa a zilei. Valoarea totală/zi/elev este de aprox. 5 lei, în funcţie de judeţ – echivalentul unui pachet de biscuiţi mai buni. Unde este generozitatea?

Conform World Vision (2022), peste 40% dintre elevii din mediul rural fac zilnic între 4 şi 10 km pe jos până la şcoală. În unele zone (Vaslui, Suceava, Botoşani), transportul şcolar este inexistent sau intermitent, iar părinţii nu au mijloace proprii. Nu este aici o anomalie în anul 2025? Să nu existe măcar transport asigurat elevilor?

Şi mai sunt multe anomalii ale sistemului de învăţământ care ar fi trebuit corectate. De exemplu, în multe investigaţii au fost documentate situaţii unde fetele stau înghesuite în internate, elevii din sate fac naveta ore întregi fără a primi sprijin de hrană, în Bacău şi Mehedinţi au fost relatate cazuri cu dormitoare supra-aglomerate sau elevi fără mâncare la şcoală.

Într-o intervenţie recentă, Ministerul Educaţiei declara că “Sistemul de burse pe care îl avem în acest moment este anormal. Vreau să îl aducem în normalitate. De dragul copiilor, nu le putem perverti în doi ani mintea să creadă că vin la şcoală să ia note pentru a lua burse.”

Ca un copil să nu se gândească la bani, acesta trebuie să fie privilegiat, iar sistemul educaţional de la noi să fie pus la punct – să îi fie asigurat transportul gratuit, să aibă o masa caldă, să aibă un program normal şi o programă educaţională adaptată anului 2025. Dar când el nu are nimic din toate astea, când nu mai are nici bursă, atunci cum să nu se gândească la bani? Nu le pervertiţi mintea copiilor cu bursele de merit, ci doar le uşuraţi puţin viaţa pentru că sistemul nu le-a putut oferi toate celelalte lucruri.