Taxele cresc, dobânzile sunt de ani de zile la niveluri record din cauza celor care s-au perindat pe la Palatul Victoria, primarii refuză reforma, după ce au îngrăşat organigramele ani de zile, deşi numărul administraţiilor care reuşesc să atragă investiţii este extrem de redus, iar ministrul agriculturii a găsit vinovatul – NU primăriile care cer 200 de euro pe lună pentru o tarabă mizerabilă, ci corporatistul care mănâncă un avocado.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, spune că avocado a urcat pe primul loc în topul importurilor de fructe şi legume - românii care aleg să consume avocado şi mozzarella în loc de roşii şi brânză locală contribuie la creşterea deficitului comercial. În cifre, importurile de avocado au fost de 50,7 milioane de euro în 2024 şi 25,3 milioane în primul semestru din 2025, în timp ce mozzarella a generat importuri de 46,5 milioane de euro anul trecut.

Dar întrebarea reală este: cine afectează mai mult ţăranul român? Consumatorul urban care diversifică dieta sau administraţiile locale care taxează tarabele din pieţe mai scump decât plătesc hipermarketurile în malluri?

Cifrele arată paradoxul: hipermarketurile, considerate ancore de trafic, plătesc chirii de sub 10 euro/mp/lună.

În schimb, producătorul care vinde pătrunjel sau cartofi într-o piaţă publică plăteşte echivalentul a 60 de lei/mp/lună, iar în unele cazuri chiar 200 de euro pentru o tarabă modestă, fără climatizare, fără servicii şi fără infrastructura unui centru comercial. Problema nu e doar în Bucureşti, ci în orice oraş din România – primăriile cer sume enorme micilor producători, care nu au alternativă.

Acest dezechilibru structural arată că problema nu este avocado, ci modul în care statul şi primăriile îşi tratează propriii producători. Pieţele agroalimentare sunt în proprietatea UAT-urilor şi sunt administrate birocratic, cu tarife stabilite fără legătură cu realitatea economică a micilor fermieri. De cele mai multe ori, tarifele nu includ nici depozitarea, nici accesul la grupuri sanitare, nici utilităţi.

Dacă pentru o insulă de mall chiria trebuie să fie maximum 20% din venitul generat, pentru o tarabă de 200 de euro, vânzătorul ar trebui să aducă lunar venituri de minimum 1.000 de euro. La preţuri de 3 lei/kg pentru cartofi, asta înseamnă vânzarea a 1,6 tone pe lună doar pentru a acoperi costurile de ocupare a spaţiului. Un calcul imposibil pentru majoritatea micilor fermieri.

În plus, politica agricolă locală pare construită mai degrabă pentru a proteja funcţionarii şi pentru a finanţa bugetele primăriilor decât pentru a sprijini fermierii. În loc ca pieţele să fie transformate în huburi moderne de distribuţie locală, ele rămân spaţii decrepite, dar cu tarife de lux.

Este uşor să dai vina pe gusturile urbane pentru avocado şi mozzarella, dar adevărata sabotare a ţăranului român vine din partea statului român care îl taxează excesiv, îl sufocă birocratic şi îl obligă să concureze cu retaileri internaţionali aflaţi într-o poziţie net avantajoasă.

În final, problema nu este alegerea consumatorului, ci incapacitatea statului de a construi politici publice care să reducă barierele pentru producătorii locali. Ţăranul român nu pierde din cauza avocado-ului, ci pentru că pentru o tarabă într-o piaţă administrată de primărie plăteşte mai mult decât ar plăti pentru un spaţiu într-un mall.