Operatorii telecom din Europa pot economisi circa 39 de miliarde de euro prin reconfigurarea reţelelor

Postat la 22 mai 2015 188 afişări

Operatorii telecom din Europa pot economisi circa 39 de miliarde de euro prin reconfigurarea reţelelor

Reconfigurarea reţelelor de telecomunicaţii este necesară pentru că au apărut noi competitori pe piaţă, iar deţinerea în proprietate a unei licenţe nu mai este o condiţie obligatorie pentru livrarea de servicii, acum, oricine poate deveni furnizor, potrivit unei analizei “Reshaping the future with NFV and SDN”, al companiei de consultanţă de management Arthur D. Little (ADL) şi Bell Labs Consulting, ramura de cercetare şi consultanţă a Alcatel-Lucent.

Clienţii companii, precum băncile, retailerii sau companiile media, pot deveni alternative importante ale furnizorilor tradiţionali de servicii de telecomunicaţii.  “Trecerea la noua reţea în cloud nu mai reprezintă pentru furnizorii de servicii o chestiune de dacă se va întâmpla; adevăratele întrebări se referă la cum şi când,” spune

Cassidy Shield, managing partner Bell Consulting. Este o perioadă în care industria telecom din Europa intră în era cloud; programarea şi automatizarea trebuie să fie la o scară care să garanteze succesul. Acest lucru le va permite să intre pe segmente de produse şi servicii cu valoare mare, precum: piaţa de soluţii de securitate IT, aflată pe un trend ascendent şi estimată la 18 miliarde de euro, sau piaţa serviciilor de cloud, în valoare de 17 miliarde de euro.

Analiza asupra valorii strategice şi a impactului pe care Network Functions Virtualization (NFV) şi Software-Defined Networks (SDN) le au în reţeaua operatorilor a a scos la iveală că o mai bună automatizare şi simplificare a proceselor de afaceri vor reduce costurile cu 14 miliarde de euro pe an doar în domeniul reţelisticii şi costurile  operaţionale în afara reţelei până la 25 de miliarde de euro.

Tehnologiile Network Functions Virtualization (NFV) şi Software-Defined Networks (SDN) reprezintă o oportunitate strategică şi o necesitate pentru industria telecom care sub presiunea noilor competitori trebuie să se dezvolte şi să investească permanent în reţele. Soluţia este formarea unei organizaţii similare celor din industria aeriană, operatorii trebuie să lucreze şi mai îndeaproape cu producătorii, furnizorii şi autorităţile.

Pentru acest studiu, au fost intervievaţi operatori din 35 de ţări europene. Împreună, aceşti operatori au realizat venituri ajustate de 250 de miliarde de euro în 2013, cu cheltuieli operaţionale anuale de 150 de miliarde de euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/operatorii-telecom-din-europa-pot-economisi-circa-39-de-miliarde-de-euro-prin-reconfigurarea-retelelor-14316753
14316753
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.