Occidentali neserioşi? O monitorizare arată că SUA şi Germania au trimis Ucrainei mai puţine arme decât au promis

Postat la 16 iunie 2022 141 afişări

Occidentali neserioşi? O monitorizare arată că SUA şi Germania au trimis Ucrainei mai puţine arme decât au promis

Institutul Kiel susţine că SUA şi Germania nu şi-au ţinut cuvântul dat.

Nu este zi în care occidentalii să nu anunţe livrări de armament către Ucraina. Totuşi, ar exista diferenţe între vorbe şi fapte.

„Volumul de arme promise, inclusiv cele grele, a crescut semnificativ în ultimele săptămâni în comparaţie cu actualizarea anterioară a datelor din 18 mai.

Totuşi, diferenţa dintre armele promise şi cele livrate efectiv poate fi foarte mare.

Dintre principalii furnizori, Statele Unite şi Germania în special au promis mult mai mult decât au livrat, chiar dacă în termeni absoluti Statele Unite au livrat deja arme pentru o valoare de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a Germaniei”, scrie Institutul Kiel, în ultimul său buletin care monitorizează livrările de arme către Ucraina.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arme,
germania,
promisiuni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.