Obiectivul României este să aibă pe teritoriul său active economice americane care să fie important să fie apărate de americani, spun reprezentanţii Preşedinţiei despre discuţiile care vor avea loc în marja summit-ului B9 care va avea loc în această săptămână la Bucureşti

Autor: Sorin Pâslaru Postat la 11 mai 2026 6 afişări

Obiectivul României este să aibă pe teritoriul său active economice americane care să fie important să fie apărate de americani, spun reprezentanţii Preşedinţiei despre discuţiile care vor avea loc în marja summit-ului B9 care va avea loc în această săptămână la Bucureşti

Obiectivul României în discuţiile cu trimisul Statele Unite la Bucureşti la Summitul B9 al ţărilor din flancul estic la NATO este ca americanii să fie convinşi să investească sau să se implice local în obiective industriale sau energetice strategice pe care să le apere, au spus astăzi surse oficiale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

La Summit-ul B9, găzduit de preşedinţia României miercuri 13 mai, va veni Subsecretarul de Stat american Thomas DiNanno însărcinat cu controlul armamentelor şi securitatea internaţională, iar discuţiile cu acesta vor avea două direcţii: cea militară şi cea economică.

Summitul B9, iniţiat în 2015 la Bucureşti de România şi Polonia, după anexarea Crimeei de către Rusia, include ţările din flancul estic la NATO şi este o platformă de aliniere a intereselor comune ale acestor ţări  -  Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi România-  în cadrul NATO. Între timp, la acest summit s-au alăturat şI ţările nordice, ca invitaţi, astfel încât acum este vorba de Summitul B9 şi al ţărilor nordice.

Summitul, la care participă de fiecare dată Secretarul General al NATO, acum Mark Rutte, este văzut ca o pregătire a statelor din zonă înainte de Summit-ul NATO, care va avea loc anul acesta în iulie la Ankara.

Pentru prima dată, la summit va fi prezent şi preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, care va avea şi o discuţie bilaterală cu preşedintele României Nicuşor Dan. Preşedintele Zelenski va fi însoţit de soţia sa, Olena Zelenska. Ea va avea un program comun cu Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan.

La summit vor fi prezenţi la nivel de preşedinţi ţările baltice, Slovacia şi Finlanda, Polonia, iar celelalte ţări la nivel de miniştri de externe, ai apărării sau ambasadori.

Coridorul de ţări dintre Marea Baltică şi Marea Neagră unde sunt amplasate aceste ţări din formatul B9 este văzut ca o zona de mare importanţă geostrategică.

Această zonă a fost identificată şi de China ca obiectiv de alianţă, iar în 2014 Bucureştiul chiar a găzduit un Forum Economic şi Comercial China - Europa Centrală şi de Est, la care a participat inclusiv premierul Chinei de atunci. Între timp, Uniunea Europeană nu a privit cu ochi buni acest format şi întâlnirile nu au mai continuat.

Obiectivul principal al summit-ului de Bucureşti este accentuarea relaţiei transatlantice, în condiţiile răcirii relaţiilor din cadrul NATO dintre Statele Unite şi marile puteri occidentale ca urmare a poziţiilor diferite atât în ceea ce priveşte războiul din Ucraina cât şi cel din Iran.

“În B9 sunt  de fapt cele mai pro-americane state, care au luat în serios noile politici de apărare promovate de administraţia americană. Noi ne asumăm să facem cât mai mult pentru relaţia transatlantică, pentru că fără partenerul de peste Ocean NATO pur şi simplu nu există”, au explicat oficialii citaţi.

Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât Statele Unite au anunţat o reducere a prezenţei pe continentul european, prin retragerea a 5.000 de ofiţeri şi soldaţi din Germania. În România sunt în acest moment 1.369 de soldaţi americani, iar acest număr ar trebui să fie mai mare, potrivit surselor citate, pentru “a proiecta forţă” în regiune. În total România găzduieşte acum circa 4500-5000 de trupe străine, din ţări NATO, din care cea mai mare parte sunt americani şi francezi.

La summit nu vor participa reprezentanţi ai Republicii Moldova, justificarea oficialilor români fiind că este o ţară “neutră”. Summitul va fi urmat, pentru prima dată, de o declaraţia comună.

Intenţia oficialilor actuali de încurajare a investiţiilor americane în România este contrară tendinţei generale, în condiţiile în care gigantul energetic Exxon a decis în 2022 să vândă participaţia din proiectul de gaze Neptun Deep către Romgaz iar Ford a vândut 50% din fabrica de automobile de la Craiova către turci.

Cele mai mari afaceri americane în România presupun puţine active “de apărat”, fiind vorba de mari companii de IT precum Oracle, Microsoft sau Cognizant, care au aici mii de angajaţi. În top 100 companii din România mai sunt Cargill şi Bunge, comercianţi de cereale şi producători de ulei, producătorul de băuturi răcoritoare Coca-Cola sau de bunuri de larg consum Procter&Gamble.

Americanii şi-ar putea mări expunerea pe România ca ţară prin finanţarea cu 3-4 miliarde $ a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă de către banca americană EXIM Bank, care vor beneficia însă de garanţia statului român.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
summit
COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.