O farmacie care a funcţionat timp de 250 ani în Oradea a fost restaurată şi transformată în Muzeul Farmaciei. Cum arată Apotheca Rodia (FOTO)

Postat la 14 mai 2019 202 afişări

Una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute farmacii orădene, deschisă fără oprire vreme de 250 ani în centrul oraşului, a fost refăcută şi se va redeschide sub formă de muzeu, cu mobilier original, picturi murale restaurate, dar şi peste 1.500 de artefacte provenite parţial din vechea Apotecha Rodia, aşa cum au denumit-o, la înfiinţare, călugării mizericordieni.

O farmacie care a funcţionat timp de 250 ani în Oradea a fost restaurată şi transformată în Muzeul Farmaciei. Cum arată Apotheca Rodia (FOTO)

Farmacia a fost restaurată de Episcopia Romano-Catolică Oradea "printr-un efort comun cu specialiştii domeniului", după cum se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, sub semnătura Serviciului de presă. 

 

Descrisă ca "una dintre capodoperele istoriei farmaceutice ale oraşului Oradea", Apotheca Rodia a Ordinului Călugăresc al Mizericordienilor, este una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute instituţii de acest gen din Oradea, care se va redeschide publicului sub forma unui Muzeu al Farmaciei pe 18 mai, la ora 18. 

 

În cadrul programului Noaptea Muzeelor, după vernisajul expoziţiei, Muzeul va rămâne deschis publicului până noaptea, la ora 1.

 

Cititi mai multe pe www.ebihoreanul.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oradea,
farmacie,
muzeu,
restaurare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.