O creştere explozivă: Au pornit cu 15 oameni şi în numai 4 ani au ajuns la peste 650 de IT-işti

Postat la 05 noiembrie 2019 310 afişări

O creştere explozivă: Au pornit cu 15 oameni şi în numai 4 ani au ajuns la peste 650 de IT-işti

ING Tech România, hubul global de dezvoltare de software al grupului financiar de origine olandeză ING, a ajuns în prezent la o echipă de 650 de persoane şi continuă să recruteze circa 100 de specialişti IT pe an, urmând să ajungă astfel la 800 de angajaţi la finalul anului viitor. ING Tech deserveşte subsidiarele ING din 20 de ţări şi face parte din ING Business Shared Service (IBSS). Pe plan local, hubul este administrat de compania ING Services România, care în 2017 a avut afaceri de 123 milioane lei, în creştere cu 48% faţă de anul anterior, şi un profit net de 23,7 milioane lei, potrivit celor mai recente date de la Ministerul de Finanţe.

„Noi am pornit în 2014-2015 cu o echipă relativ mică de oameni, 15-20 de persoane care se ocupau iniţial de soluţii de core banking. Apoi ne-am diversificat activitatea şi a existat o creştere până la 650 de ingineri IT”, notează executivul. Pentru companie mai lucrează alte 200 de persoane, ocupând diverse funcţii de suport ale companiei. Rata de retenţie a angajaţilor e de 12%, sub nivelul pieţei, care este de aproximativ 15%. „Ne uităm spre viitor şi încercăm să fim predictibili în ceea ce priveşte ariile pe care vrem să le dezvoltăm, cât de mult vrem să creştem; depinde foarte mult şi de cum va evolua piaţa, cum vom reuşi noi să atragem oameni, pentru că este mai important să găsim oamenii buni decât să atingem un anumit număr. Prin urmare, în fiecare trimestru reevaluăm proiectele şi stabilim câtă forţă de muncă ne trebuie”, mai spune el.

Citiţi aici continuarea 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.