Nu ridicaţi în slăvi statul pentru că a salvat economia. Pentru că veţi plăti salvarea din impozitele voastre. Şi la final tot nu vor fi spitale

Autor: Iulian Anghel Postat la 01 aprilie 2020 1241 afişări

Nu ridicaţi în slăvi statul pentru că a salvat economia. Pentru că veţi plăti salvarea din impozitele voastre. Şi la final tot nu vor fi spitale

Fiecare cumpănă a lumii rescrie istoria. Şi schimbă convingeri, cu o forţă uluitoare. 

Nu am bănuit până în aceste zile cât de mulţi discipoli ai lui Jean – Jacques Rousseau sunt în jurul meu. Lucrând într-un mediu în care majoritate oamenilor şi-au construit cariere şi averi prin propriile lor forţe, am crezut că sunt înconjurat de „voinţe individuale” şi că „voinţa colectivă” s-a oprit în pagul tuturor clădirilor de birouri în care, de-a lungul vremii, am urcat.

De aceea şocul meu este cu atât mai mare: oare atât de puţin a făcut pentru societatea în care trăiesc John Stuart Mill, de a fost repudiat în aceste vremuri de cumpănă fără niciun adio?

Am ascultat zilele trecute povestea unei femei care ieşise în faţa casei cu copilul ei, pentru câteva minute. În aceeaşi vreme, vecinul o filma şi-i striga să nu se mişte de acolo pentru că el a chemat poliţia, poliţie care să verifice dacă, ea, femeia, are completată declaraţia pe propria-i răspundere fără de care, spune “autoritatea” nu-ţi poţi părăsi locuinţa . Nu are importanţă că nu este nimeni în peajmă, că nu socializezi. “Trebuie să stai în casă!” “Că aşa a zis guvernul!”. Nu m-am mirat de poveste. Sunt pline reţelele de socializare de acuzaţii sandaloase la adresa vârstnicilor care “ies din casă”.  Televiziunile îi califică drept “inconştienţi” pe oamenii care merg să-şi fac cumpărături, deşi acestea sunt permise, cu limitele ştiute, aşa cum îi califica înainte pe cei care cumpărau mai mult.

Nu pun în discuţie imperativul ca oamenii să stea în case. Şi nu sugerez vreun complot. Mă mir doar că puţini oameni îşi mai pun întrebări. Chiar şi acestă întrebare: de ce să stau în casă? Într-un fel, eu am aflat răspunsul. Stau în casă pentru că spitalele sunt la pământ şi au devenit ele însele focare de infecţie. Pentru că nu m-ar putea îngriji, în cazul în care aş fi bolnav. Aşa că “autoritatea” mă alungă din stradă, de la job, mă închide în casă pentru a-şi acoperi neputinţa. Pot accepta. Dar “autoritatea” ar trebui să admită că stă foarte prost, nu să ascundă realitatea sub pretextul că ea ar putea fi “interpretată”. Iar oamenii, în loc să gândească, în majoritatea lor, se încolonează în spatele poveştilor spuse de “autoritate”.

Când administraţia a decretat starea de urgenţă, nimeni nu s-a întrebat  ce este aceea o “ordonanţă militară” şi puţini şi-au pus problema de ce România a cerut  activarea articolului din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la aplicarea acesteia  - fapt ce elimină, în bună parte, răspunderea ulterioară pentru eventualele abuzuri. Nu au cerut derogări Franţa, Italia, Germania sau Marea Britanie. A cerut România, alături de “mari democraţii” ca Republica Moldova, Armenia şi Letonia. “Autoritatea” nu a explicat cetăţenilor de ce a luat această măsură (Moldova a insituit, între timp, cenzura, informaţiile vin acum doar “din surse oficiale”), iar “cetăţeanul” nu a cerut explicaţii. Cât va mai dura până ce orice informaţie care nu convine guvernului va fi “fake news”, în numele” interesului comun”?

„Interesul comun trebuie să aibă prioritate în faţa voinţei individuale”, tună Rousseau, în „Contractul social” (1762). Şi, adaugă: „Pentru ca pactul social să nu fie o formă goală, el conţine tacit acest angajament (voinţa generală triumfă în faţa voinţei individuale – nota mea) care, singur, poate da forţă celorlalţi, astfel încât cine refuză să se supună voinţei generale va fi obligat să facă acest lucru de către întregul corp: ceea ce nu înseamnă altceva decât că îl vom forţa (pe individ – nota mea) să fie liber. "

Da, zice Rousseau, a constânge pe cineva în numele binelui comun nu este sclavie, ci libertate. Nu insist asupra acestui paradox (la Rousseau în aceeaşi persoană coexistă „individul” şi „cetăţeanul”). Mai amintesc că „voinţa generală”, în gândirea lui Rousseau, este repezentată de „Stat”, format din majoritatea celor care impun „voinţa generală” prin legi. Nu există a „abandona” statutul de cetăţean. Nu există extragere; „voinţei generale” nu i te poţi sustrage.

Şi, de aici, meditaţia unui gâditor liberal ca John Stuart Mill: Cum ne apărăm de tirania majorităţii?  (“Despre libertate”, 1859).

Maniheismului lui Mill (distincţia lui netă între universul individului şi universul celorlalţi) a fost de-a lungul vremii amendat, dar asta nu înseamn că meditaţiile lui nu sunt de actualitate.

Şi avem exemple sub ochii noştri. “Statul” insuflă teamă societăţii, societatea preia germenul şi-l dezvoltă şi, astfel, “voinţa generală” capătă valenţe infricoşătore: oamenii nu-şi mai pun întrebări şi iau de bun tot ce li se spune şi-i forţează şi pe alţii să o facă. “Libertatea de a gândi” devine “libertatea de a asculta de autoritate”.

Când a emis ordinul care interzice oamenilor să ias din casă, ministrul român al internelor a agumentat, între altele, că măsura  a fost dispusă pentru că oamenii au făcut bancuri pe Internet în legătură cu deciziile precedente. Acesta este argument? Nu este, dar oamenii au aplaudat: bine a făcut!

Tirania majorităţii se manifestă, spune John Stuart Mill, mai ales în vremuri de criză şi tot atunci intensitate ei este maximă.

Filosoful liberal Isaiah Berlin subliniză, alături de mulţi alţi filosofi,  că nu există libertate totală şi că o libertate totală ar însemna haos. Inclusiv maniheistul Mill admite acest adevăr. Aşa că un bolnav de noua gripă nu poate invoca, prin urmare, dreptul de a merge cum vrea prin mulţimi.

Dar restângere libertăţilor trebuie să fie bine argumentată. Haide să ne uităm pe decretul din 16 martie care instituie starea de urgenţă şi care suspendă mai toate libertăţile garantate de Constituţie:  libera circulaţie; dreptul la viaţă intimă, familială şi privată;  inviolabilitatea domiciliului;  dreptul la învăţătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică”. Toate acestea erau necesare? Pot înţelege suspendarea dreptului de proprietate:  statul ar putea fi obligat să rechiziţioneze un spital privat. Sau libera circulaţie. De ce a fost suspendat însă “dreptul la învăţătură”? Şi “libertatea economică”? Ce vor să însemne, practic, aceste măsuri şi care sunt raţiunile pentru care au fost adoptate? Limităm totul, otova, pentru orice eventualitate?

Nu este cazul să amintesc aici ce abuzuri a făcăut în istorie „Statul”, la adăpostul „voinţei generale a cetăţenilor” şi nici nu aduc acum o critică vreunei şcoli de gândire. Însă nu este de neluat în seamă obinuinţa statului de a nu mai ceda din privilegiile ce-i sunt, cu atât candoare, oferite de „voinţa generală”.

Sunt oameni care cred că, după această criză,”nimic nu va mai fi ca înainte” şi prevăd fie bune, fie rele. Nu sunt unul dintre profeţi, dar nu-mi fac iluzii că „Statul” nu va vrea să-şi ia parte leului şi în timpul, ba chiar şi după ce ne va fi „salvat”.

Două şcoli de gândire s-au confruntat de-a lungul istoriei în arena în care au intrat  statul (originea şi raţiunea lui de a fi), societatea şi individul. Una care susţine că statul este anterior individului  şi, prin urmare, scrie apologia statului. Şi o alta, care arată că individul şi drepturile lui au existat înaintea statului, drept urmare subliniază virtuţile individualismului.

Aristotel („Politica”)  – şi apoi mulţi după el - credea  că „Statul”, instituţie naturală, este anterior familiei sau individului şi este menit să-i consolideze acestuia din urmă fericirea. („Individul” nu poate fi împlinit în afara “Statului”). Hegel (“Fenomenologia spiritului”, 1807), spune şi el că “Statul” este „substanţa” generală, formată din indivizii care nu sunt, totuşi, decât „accidentele".

Cea de-a două şcoală de gândire, liberală, care are în centrul individul, a fost predominantă, în ultimele secole, în Occident şi a susţinut la putere guvernele liberale.  Filosoful John Locke care pune bazele teoriilor politice liberale (în principal în “Al doilea tratat despre guvernamantul civil”, 1689), susţine că scopul unei guvernări (posterioare individului) este acela de a apăra drepturile persoanei şi proprietatea (individuală), iar oamenii pot să schimbe guvernele care nu se ridică la înălţimea acestui comandament. Logic, într-un stat care precede individul acest lucru nu se poate întâmpla pentru că aşa cum crede Hegel, “Statul” este „substanţa”. (Cei care au trăit puţin în comunism ştiu ce spun şi fără să-l fi citit pe Hegel).

A trecut mai bine de un secol de când cele două forme de organizare statală s-au luptat făţiş şi nu doar prin intermediul propagandei. Şi nu trebuie să ne mire că acum China încearcă să-şi spele păcatele susţinând superioritatea modelului său statist în rezolvarea crizei medicale. În plus, în Occident sunt mulţi care ar îmbrăţişa un astfel de model şi, dacă ne uităm în jurul nostru, chiar şi în aceste zile, vedem oameni care cer “Statului” intervenţii şi mai constrângătoare. Desigur, în numele binelul comun şi al “voinţei generale”.

Acum, desigur, în criza de faţă, cea mai vizibilă intervenţie a “Statului” (nu a unui stat anume, ci a tuturor statelor liberale aflate în criză) se petrece în plan economic. Deocamdată. Dar poveşti din astea cu „salvări” se tot văd de la „New Deal” încoace şi, oricum, aici lucrurile sunt mai clare pentru că nu am văzut vreun stat liberal care să-şi dorească să preia controlul economiei. Sau nu în aceeaşi măsură în care îşi doreşte controlul societăţii. În plus, aşa cum arată Frank Chodorov („The Rise and Fall of Society”, 1959), pentru un bancher modern o obligaţiune guvernamentală este cel puţin la fel de solidă ca o garanţie fermă a unui cetăţean privat, deoarece obligaţiunea statului nu este altceva decât o obligaţie a cetăţeanului de a plăti impozite. Prin urmare, un bancher nu face distincţia între o datorie garantată cu producţia unei companii sau activele ei şi una garantată cu puterea politică a unui stat, atâta vreme cât garanţia este solidă.

Aşadar, nu ridicaţi în slăvi statul pentru că a salvat economiile. Pentru că veţi plăti salvarea din impozitele voastre. Şi nu aplaudaţi guvernul pentru că v-a arătat calea spre mântuire închizându-vă în case sau închizându-vă gura, pentru că s-ar putea să înceapă să-i placă şi să o mai fac o dată, din cine mai ştie ce motiv.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
neoliberalism,
statism,
iulian anghel
Generaţia Z, faţă în faţă cu criza Generaţia Z, faţă în faţă cu criza

Dacă cele cinci generaţii contemporane născute înainte de 1995 au trecut deja printr-o serie de evenimente mondiale care le-au schimbat mentalitatea, comportamentul de consum şi mai ales viitorul, pentru membrii Generaţiei Z (1995-2010) schimbările aduse de actuala criză globală reprezintă o noutate pe toate planurile.

vezi continuarea
ZF.ro
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
BREAKING. Florin Cîţu dă peste cap TOATE planurile. Economia României se va PRĂBUŞI cu 14%. Explicaţiile fără precedent
Mediafax
Ce amendă riscă Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său Ce amendă riscă Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său
Povestea de film a lui Oase şi Aţă, barbugii urmăriţi pentru omor. Cum au fost găsiţi de poliţişti
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură
PSD, ALDE şi Pro România, tot mai aproape de o alianţă electorală
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite
COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.