Johnson & Johnson a anunţat primul candidat viabil pentru vaccinul împotriva COVID-19. Când ar putea acesta să fie folosit

Autor: Ioana Matei Postat la 01 aprilie 2020 453 afişări

Johnson & Johnson a anunţat primul candidat viabil pentru vaccinul împotriva COVID-19. Când ar putea acesta să fie folosit

Compania americană de produse farmceutice Johnson & Johnson a anunţat printr-o informare de presă selectarea unui candidat pentru vaccinul COVID-19, în urma unui proces de identificare început în ianuarie 2020; o extindere semnificativă a parteneriatului deja existent între Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson şi Autoritatea de Cercetare şi Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA); şi creşterea rapidă a capacităţilor de producţie ale Companiei cu obiectivul de a furniza global peste un miliard de doze de vaccin.

Compania se aşteaptă să iniţieze studiile clinice umane pentru acest vaccin până în septembrie 2020 şi anticipează că primele loturi de vaccin COVID-19 ar putea fi disponibile pentru aprobarea accelerată de punere pe piaţă la începutul lui 2021, proces semnificativ accelerat faţă de termenele obişnuite de dezvoltare ale unui vaccin, potrivit comunicatului de presă trimis de reprezentanţii companiei.

Printr-un nou parteneriat de referinţă, BARDA, care face parte din Biroul Secretarului Adjunct pentru Pregătire şi Răspuns (ASPR) a Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane al Statelor Unite, şi Johnson & Johnson şi-au luat angajamentul să investească împreună peste 1 miliard de dolari americani în co-finanţarea cercetării, dezvoltării şi testării clinice a vaccinului. În susţinerea acestor eforturi, Johnson & Johnson va folosi platformele sale deja validate pentru vaccinuri şi resursele aferente, inclusiv personalul şi infrastructura globală, în funcţie de necesităţi. Separat, BARDA şi Compania au asigurat finanţare suplimentară pentru susţinerea intensificării demersurilor de a identifica potenţiale tratamente antivirale împotriva noului coronavirus.

Ca parte a angajamentului său, Johnson & Johnson va extinde şi capacităţile de producţie globale ale Companiei, inclusiv printr-o unitate nouă de producţie a vaccinului în SUA şi extinderea unităţilor sale din alte ţări. Suplimentarea capacităţii va facilita producţia rapidă a unui vaccin şi va permite furnizarea a peste un miliard de doze de vaccin eficient şi cu profil favorabil de siguranţă, la nivel global. Compania intenţionează să înceapă producţia la risc şi îşi ia angajamentul de a oferi publicului un vaccin accesibil, în condiţii non-profit, pentru folosire în regim de urgenţă în timpul pandemiei.

Alex Gorsky, Preşedinte şi Chief Executive Officer al Johnson & Johnson, a declarat că „Lumea se confruntă cu o criză de sănătate publică, iar noi suntem determinaţi să ne aducem aportul la producţia unui potenţial vaccin COVID-19, disponibil şi accesibil global cât de repede cu putinţă. În calitate de cea mai mare companie multinaţională din domeniul sănătăţii, considerăm că avem o responsabilitate profundă să îmbunătăţim sănătatea oamenilor din întreaga lume, în fiecare zi. Johnson & Johnson are avantajul unui mix alcătuit din expertiza ştiinţifică, extinderea operaţiunilor şi capacitatea financiară pentru a ne uni resursele în colaborarea cu alte entităţi, pentru a accelera lupta împotriva acestei pandemii.”

Paul Stoffels, M.D., Vice Preşedinte al Comitetului Executiv şi Preşedinte al Comitetului Ştiinţific Johnson & Johnson, completează: „Apreciem foarte mult încrederea şi sprijinul guvernului SUA acordate eforturilor noastre de cercetare şi dezvoltare. Echipa globală de experţi Johnson & Johnson a accelerat procesele de cercetare şi dezvoltare la niveluri fără precedent, iar echipele noastre lucrează neîncetat alături de BARDA, parteneri ştiinţifici şi autorităţi globale din domeniul sănătăţii. Suntem mândri că am identificat un vaccin candidat, pe baza muncii începute încă din luna ianuarie 2020. Avansăm accelerat către studiile de fază 1 umane programate cel târziu pentru septembrie 2020. Cu sprijinul capacităţii de producţie globale pe care o dezvoltăm în paralel cu această testare, ne aşteptăm ca vaccinul să fie gata de folosire în regim de urgenţă la începutul lui 2021.”

Candidatul principal pentru vaccinul COVID-19 al Johnson & Johnson

Johnson & Johnson a iniţiat eforturile de cercetare a diferitelor potenţiale vaccinuri candidate în luna ianuarie 2020, de îndată ce secvenţa noului coronavirus (COVID-19) a devenit disponibilă. Echipe de cercetare din cadrul Janssen, în colaborare cu Centrul Medical Beth Israel Deaconess, parte a Şcolii de Medicină Harvard, au realizat şi testat mai mulţi candidaţi pentru vaccin folosind tehnologia AdVac® Janssen.

Prin colaborări cu oameni de ştiinţă din cadrul mai multor instituţii academice, variante diferite de vaccin au fost apoi testate pentru a le identifica pe cele cu potenţialul cel mai bun în generarea unui răspuns imun în cadrul testelor preclinice.

În urma acestui demers, Johnson & Johnson a identificat un candidat principal pentru vaccinul COVID-19 (cu două variante de rezervă), ceea ce duce la primele etape de producţie. Cu un parcurs accelerat, Compania şi-a propus să iniţieze studiul de fază 1 în luna septembrie 2020, iar datele clinice privind siguranţa şi eficacitatea acestuia se estimează a fi disponibile până la sfârşitul anului. Acest proces ar permite o disponibilitate a vaccinului pentru folosire în regim de urgenţă la începutul lui 2021. Pentru comparaţie, procesul obişnuit de dezvoltare a unui vaccin presupune un număr de stadii diferite de cercetare, pe o perioadă de 5-7 ani, înainte ca un candidat să fie abia luat în considerare pentru aprobare.

De peste 20 de ani, Johnson & Johnson a investit miliarde de dolari în capacitatea sa de cercetare şi dezvoltare a vaccinurilor şi medicamentelor antivirale. Programul vaccinului COVID-19 utilizează tehnologiile Janssen deja validate, AdVac® şi PER.C6®, cu ajutorul cărora se pot dezvolta rapid noi vaccinuri candidate şi scala producţia candidatului optim pentru vaccin. Aceeaşi tehnologie a fost folosită şi pentru dezvoltarea şi fabricarea vaccinului Companiei împotriva Ebola şi în dezvoltarea candidaţilor pentru vaccinuri împotriva Zika, RSV şi HIV care, acum, sunt în Faza 2 sau Faza 3 a dezvoltării clinice.

Extinderea cercetării antivirale

În completarea eforturilor de dezvoltare a unui vaccin, BARDA şi Johnson & Johnson au extins parteneriatul comun şi în direcţia accelerării activităţii Janssen de analiză a bazelor de date de compuşi, inclusiv a compuşilor deţinuţi de alte companii farmaceutice. Compania are ca scop identificarea unor potenţiale tratamente împotriva infecţiei cu noul coronavirus. Johnson & Johnson şi BARDA finanţează împreună acest parteneriat. Aceste eforturi de analiză sunt realizate în parteneriat cu Institutul Rega de Cercetare Medicală (KU Leuven/Universitatea Leuven), din Belgia.

După cum s-a anunţat în februarie 2020, Compania şi BARDA au lucrat îndeaproape cu partenerii noştri globali pentru analizarea bazei Janssen de molecule antivirale cu scopul de a accelera descoperirea unor potenţiale tratamente pentru COVID-19.

COVID-19 aparţine unei grupe de viruşi denumită coronaviruşi care atacă sistemul respirator. Momentan nu există niciun vaccin, terapie sau tratament aprobate pentru COVID-19.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.