Nouă ţări s-au calificat până acum la Euro 2024. Lista naţionalelor care au bilete pentru Germania

Autor: Rafael Hekman Postat la 18 octombrie 2023 71 afişări

Campionatul European din 2024 va avea loc în Germania în perioada 14 iunie-14 iulie. Faza preliminariilor a stabilit deja numele a 9 echipe care şi-au asigurat prezenţa la turneul final, în condiţiile în care majoritatea participantelor mai au de jucat câte două partide.

Nouă ţări s-au calificat până acum la Euro 2024. Lista naţionalelor care au bilete pentru Germania

Germania s-a calificat în calitate de gazdă, nemţii câştigând competiţia de treo ori până acum, în 1972, 1980 (RFG) şi 1996, după 13 participări.

Belgia şi-a asigurat calificarea la meciul de pe 13 octombrie, după ce a învins Austria, în deplasare, cu 3-2 şi cu 16 puncte şi încă 2 meciuri de diputat nu mai poate pierde locul la Euro 2024. Cea mai bună performanţă în cele 6 participări este titlul de vicecampioană, în 1980.

Din aceaşi grupă s-a calificat şi Austria, după meciul de pe 16 octombrie, câştigat în deplasare cu Azerbaijan (scor 0-1). Cu 16 puncte şi un meci de jucat, Austria e la 10 puncte de Suedia şi nu mai poate fi depăşită matematic. Austriecii speră să depăşească faza optimilor de finală, cea mai bună performanţă realizată în 2020, în cele 3 participări.

Franţa e la rândul ei calificată, după ce pe 13 octombrie a învins Olanda în deplasare şi cu maximum de 18 puncte din 6 victorii are asigurat un loc în Gemania, anul viitor. Franţa a câştigat trofeul european suprem de două ori, în 1984 şi 2000, din cele 10 participări la Euro.

Tot pe 13 octombrie şi-a pecetluit calificarea şi Portugalia, după victoria cu 3-2 împotriva Slovaciei. Ronaldo şi compania au 8 victorii, din 8 posibile, cu o medie de 4 goluri pe meci, şi speră ca la a 9-a participare să repete figura din 2016, când s-a încununat campioană a Europei.

Scoţia va merge pentru a patra oară la un turneu final continental (după ediţiile din 1992, 1996, 2020) cu obiectivul de a ieşi de data aceasta din grupe, după ce pe 15 octombrie a acumulat 15 puncte şi nu mai poate fi depăşită de Norvegia, ocupanta locului 3

În aceaşi grupă, Spania s-a impus pe 15 octombrie în deplasare, cu Norvegia, scor 0-1, şi are şi ea 15 puncte. Ibericii deţin trofeele din 1964, 2008 şi 2012 şi vor fi prezenţi pentru a 12-a oară la un turneul final continental.

Tot pe 15 octombrie s-a calificat şi Turcia, care e acum sigură de prima poziţie în grupă, după ce a învins Letonia cu 4-0, pentru a se califica pentru a 6-a oară la Euro. Turcii se laudă cu o semifinală, jucată la ediţia din 2008.

Anglia e ultima echipă care şi-a pus numele în mod cert pe lista pretendentelor la trofeul disputat anul viitor în Germania, după o victorie concludentă, marţi seara, pe Wembley, împotriva Italiei, care i-a suflat titlul în finala din 2020. Britanicii vor participa pentru a 11-a oară la turneul final.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
euro 2024,
calificate,
germania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.