Noua OUG 109, criticată de zeci de autorităţi, instituţii, asociaţii, sindicate şi persoane fizice. Cine vrea să fie exceptat de la tăierile de salarii, personal şi indemnizaţii ale şefilor

Postat la 19 septembrie 2025 80 afişări

Mai multe autorităţi, instituţii, asociaţii profesionale şi organizaţii sindicale se opun şi cer modificarea măsurilor propuse iniţial în „noua OUG 109”, împărţită ulterior în două proiecte de lege, şi cer, în mare, ca reducerile de salarii şi posturi să nu fie făcute în cazul lor, dat fiind că prestează servicii foarte importante sau esenţiale, conform propunerilor publicate de Secretariatul General al Guvernului (SGG) în registrul prevăzut de legea privind transparenţa decizională.

Tăierea salariilor şi a numărului de angajaţi din salarii în cadrul a trei autorităţilor naţionale – ANRE, ASF şi ANCOM, dar şi a indemnizaţiilor şefilor şi reducerea numărului de membri şi modificarea criteriilor de numire în consiliile de administraţie din companiile de stat sunt principalele măsuri incluse în „noua OUG 109” care au declanşat o serie de controverse în spaţiul public şi care nu au fost bine primite de multe entităţi vizate, din domeniile energiei, comunicaţiilor, poştă, aviaţiei, transporturilor, apă – canal, chiar bancar şi din administratea fondurilor.

Este vorba de proiectul de lege elaborat de Executiv pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi unele măsuri pentru eficientizarea activităţii unor autorităţi administrativ autonome, care a stârnit numeroase controverse după ce a publicat în transparenţă decizională la jumătatea lunii trecute.

Forma propusă iniţial la SGG – şi pe baza căreia s-au trimis propuneri – s-a împărţit înainte de a ieşi din Guvern, astfel că măsurile referitoare la ANRE, ASF şi ANCOM au fost incluse în Proiectul de lege privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome (L212/2025).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
autoritati,
institutii,
oug,
salarii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.