Noi reguli pentru RCA. Ce este „FACTORUL N” şi cum va fi calculat

Postat la 01 august 2017 77 afişări

Tarifele de referinţă, bonusul de 50% cu malusul de 180% şi administrarea specială a şoferilor cu risc ridicat sunt câteva dintre noutăţile aduse de normele de aplicare a prevederilor Legii 132/2017 privind RCA, adoptate săptămâna trecută de ASF, care urmează să intre zilele acestea în vigoare.

Noi reguli pentru RCA. Ce este „FACTORUL N” şi cum va fi calculat
Noi reguli pentru RCA. Ce este „FACTORUL N” şi cum va fi calculat

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a dezbătut şi a aprobat, în şedinţa din 26 iulie, normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Consiliul ASF a adoptat normele în forma rezultată din consultările avute cu principalii participanţi la piaţa asigurărilor auto obligatorii - asociaţii de protecţie a consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii -, considerându-se că amendamentele aduse proiectului iniţial au conturat un cadru coerent şi echilibrat în sprijinul aplicării legii, care a întrunit totodată şi un consens larg pe parcursul celor două dezbateri publice pe această temă.

Noul cadru legal care reglementează piaţa RCA presupune o strânsă colaborare între mai multe instituţii ale statului. În acest sens, ASF a iniţiat şi a dezvoltat deja parteneriate instituţionale cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi cu Registrul Auto Român, al căror rol este determinant în aplicarea Legii nr. 132/2017.

Normele detaliază mecanismele de implementare a noii legi RCA şi aduc clarificări în ceea ce priveşte o serie de prevederi, printre care se numără:
- reglementarea modalităţii de constatare, evaluare, stabilire şi plată a despăgubirilor;
- modalitatea de decontare directă;
- asigurările RCA aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat;
- reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus.

Cititi mai multe pe www.gandul.info

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

ZF.ro
Cum poţi câştiga un bonus de câteva MII DE EURO la serviciu fără să faci aproape nimic. Este extrem de simplu Cum poţi câştiga un bonus de câteva MII DE EURO la serviciu fără să faci aproape nimic. Este extrem de simplu
Deficit MAJOR de personal. Joburi pentru care înainte se băteau 1.500 de oameni pe post, acum nu se mai găsesc angajaţi
ProMotor.ro
Un şofer a auzit zgomote de SUB CAPOTĂ. După ce a deschis-o, A SUNAT IMEDIAT LA 112 - FOTO Un şofer a auzit zgomote de SUB CAPOTĂ. După ce a deschis-o, A SUNAT IMEDIAT LA 112 - FOTO
VIDEO - Doar ruşii putea face asta. Au înlocuit roţile maşinii cu ceva incredibil şi au ieşit pe stradă...
În România se poate conduce de la 16 ani! Uite ce trebuie să faci!
Descopera.ro
De 50 de ani savanţii se chinuie să DESCIFREZE marele mister al Antarcticii, iar acum au reuşit. „Este FABULOS ce se întâmplă în polynya!” De 50 de ani savanţii se chinuie să DESCIFREZE marele mister al Antarcticii, iar acum au reuşit. „Este FABULOS ce se întâmplă în polynya!”
Dezvăluiri INCREDIBILE din gulagul lui STALIN din Siberia în care şi-au găsit sfârşitul mulţi români au ieşit la iveală după aproape 80 de ani. „Vrei doar să plângi”
Această TÂNĂRĂ este singurul copil care s-a născut şi CRESCUT în apropiere de Cernobîl după tragicul eveniment. Arată INCREDIBIL şi are o poveste uluitoare
Go4it.ro
Hackerii pot modifică notele de la BAC şi alte examene. Cum reuşesc să spargă sistemele informatice Hackerii pot modifică notele de la BAC şi alte examene. Cum reuşesc să spargă sistemele informatice
Liang Hua, chariman Huawei: „Nu am decis încă dacă Hongmeng OS poate fi dezvoltat pentru smartphone-uri”
MILIARDE de dolari pe o simplă „amendă”. Cât va plăti Facebook pentru că a permis colectarea datelor utilizatorilor
Csid.ro
Dr. Mihaela Bilic: de ce e bine să luăm hormoni la menopauză VIDEO by CSID Dr. Mihaela Bilic: de ce e bine să luăm hormoni la menopauză VIDEO by CSID
HOROSCOP IULIE 2019: gafe în relaţii şi noi proiecte la locul de muncă
Dieta de vară: cum să slăbeşti 4 kilograme în 2 săptămâni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.