Nicuşor Dan, la Summitul B9 de la Bucureşti: Trebuie să sporim cheltuielile dedicate apărării, pe care trebuie să le transformăm în capabilităţi. Trebuie să dezvoltăm toţi împreună o bază industrial-militară transatlantică solidă

Autor: Ziarul Financiar Postat la 13 mai 2026 7 afişări

Nicuşor Dan, la Summitul B9 de la Bucureşti: Trebuie să sporim cheltuielile dedicate apărării, pe care trebuie să le transformăm în capabilităţi. Trebuie să dezvoltăm toţi împreună o bază industrial-militară transatlantică solidă

Preşedintele României a deschis miercuri Summitul B9 de securitate la Palatul Cotroceni, transmiţând partenerilor aliaţi că România este pregătită să-şi sporească contribuţia la securitatea transatlantică şi să-şi reafirme sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova.

Nicuşor Dan a ţinut să sublinieze de la bun început că locul în care se desfăşoară discuţiile nu este întâmplător. România se află în vecinătatea directă a zonei de conflict, iar asta îi conferă atât o responsabilitate aparte, cât şi o perspectivă pe care ceilalţi aliaţi nu o au în aceeaşi măsură.

„Întâlnirea noastră se desfăşoară într-un climat internaţional dinamic, să spunem, şi se desfăşoară, ca de obicei, cu două luni înainte de summitul NATO de la Ankara. Nu e lipsit de importanţă faptul că suntem în apropierea Ucrainei, suntem în apropierea Mării Negre şi suntem în apropierea locurilor în care teritoriul aliat este ameninţat." 

Agenda pe care preşedintele a propus-o partenerilor a fost structurată în jurul a trei angajamente concrete.

„Scopul reuniunii noastre de azi este de a coagula, de a acorda viziunile noastre despre viitorul Alianţei Nord-Atlantice şi pentru fiecare dintre ţările noastre există o prioritate pentru propria securitate, există o prioritate pentru consolidarea relaţiei transatlantice, există o prioritate pentru consolidarea alianţei, de aceea motoul acestei reuniuni este: Oferim mai mult pentru securitatea transatlantică.

Şi pentru a face asta, trebuie să facem câteva lucruri. În primul rând trebuie să sporim cheltuielile dedicate apărării, pe care trebuie să le transformăm în capabilităţi. Trebuie să sporim contribuţia aliaţilor europeni la alianţă şi trebuie să dezvoltăm toţi împreună o bază industrial-militară transatlantică solidă."

Un accent special a fost pus pe Ucraina şi Republica Moldova. Preşedintele a argumentat că sprijinul pentru cele două state trebuie să depăşească nivelul declaraţiilor de solidaritate şi să devină ceva concret, cu efecte reale.

„E o oportunitate această reuniune pentru a vedea unde suntem în implementarea angajamentelor pe care ni le-am luat la Summitul NATO anterior de la Haga şi, nu în ultimul rând, este o oportunitate pentru a reafirma sprijinul nostru pentru Ucraina şi Republica Moldova. E un sprijin pe care nu trebuie să-l facem doar pe bază de omenie şi de bonitate, trebuie să-l facem eficient."

Reuniunea de la Bucureşti precede cu aproximativ două luni Summitul NATO de la Ankara, iar Nicuşor Dan a co-prezidat lucrările alături de omologul său polonez. La finalul zilei, cei doi şefi de stat urmează să susţină o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
securitate,
nicusor dan,
summit,
refuz,
aliati
COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.