Munca de acasă şi schimbarea viziunii asupra spaţiilor de lucru modifică şi modul în care sunt organizate birourile

Autor: Bogdan Alecu Postat la 15 septembrie 2021 26 afişări

Companiile care vor să atragă angajaţii înapoi în birouri deja investesc în reamenajarea spaţiilor de lucru, respectând însă noile reguli cu privire la reducerea densităţii.

Munca de acasă şi schimbarea viziunii asupra spaţiilor de lucru modifică şi modul în care sunt organizate birourile

Munca de acasă a schimbat tipologia achiziţiilor de mobilier, iar în timp ce companiile au cumpărat mai puţine birouri, clienţii „persoane fizice“ au cumpărat mult mai multe.

Companiile care vor să atragă angajaţii înapoi în birouri deja investesc în reamenajarea spaţiilor de lucru, respectând însă noile reguli cu privire la reducerea densităţii.

„Dacă înainte de pandemie era un bonus să lucrezi de acasă, acum a devenit bonus să vii la birou. Sunt studii şi este dovedit că există acum o prejudecată potrivit căreia angajaţii care vin la birou sunt promovaţi mai uşor decât cei care stau acasă. Pentru că de cele mai multe ori managerii vin la birou şi tind să promoveze pe cei cu care lucrează direct. Pentru munca de procesare biroul devine în timp un spaţiu primitor unde angajatorii vor atrage angajaţii pentru a stimula socializarea, creşterea spiritului de echipă şi loialitatea faţă de firmă. Investiţia în post de lucru per angajat este între 1.500 şi 2.000 de euro, dar aici dacă discutăm de amenajare, iar pe metru pătrat este între 350 şi 700 de euro. Un scaun proiectat să fie utilizat timp de peste 10 ani, cu 12 ani garanţie, un scaun de 500-1.000 de euro nu mai este atât de scump. Business to consumer a crescut exploziv pe timp de pandemie. Pentru oameni ideea de sănătate este acum mult mai importantă decât înainte“, a spus Horaţiu Didea, managing partner la Workspace Studio.

El a subliniat că businessul din 2020 nu a fost atât de afectat deoarece erau proiecte bugetate şi s-a simţit o creştere a segmentului de work from home şi business to consumer care a ajutat domeniul amenajărilor de birouri să recupereze o parte din timpul pierdut. „Anul 2021 va fi mai dificil deoarece pandemia se prelungeşte, bugete nu mai sunt şi companiile urmează să se decidă ce vor face“.

El a subliniat că în ultimele luni au crescut inclusiv vânzările de camere speciale izolate fonic pentru a creşte nivelul de confort din birouri.

Andrei Angelescu, Head of Archi­tecture & Design în cadrul COS (Cor­po­rate Office Solutions), a subliniat că evoluţia sectorului de activitate în perioada ulterioară pandemiei a presupus restrângeri de suprafeţe, optimizări ale configuraţiei spaţiului pentru a asigura distanţarea între persoane şi fluxuri de circulaţie optimă. Perioada actuală este dominată de soluţiile legate de reîntoarcerea la birou.

Comparativ, perioadele sunt diferen­ţiate de ritmul deciziilor şi priorităţile în luarea anumitor decizii legate de spaţiu şi utilizarea lui în tot ce ţine de lucru, fie că este la birou, acasă sau în spaţii satelit.

„Ideea de lucru de acasă s-a generalizat şi am văzut domenii care au adoptat acest mod de lucru, practic evoluând ideea de mobilitate şi scoţând în evidenţă punctele tari şi slabe. Sau amenajat birouri acasă, organizat, individual, ad-hoc, cert este că cerinţele se dovedesc sa fie aceleaşi in ceea ce priveşte confortul şi siguranţa. Intimi­tate, ergonomie, şi stare generala de bine, evident factori ce reduc stresul şi afecţiu­nile asociate“, a spus Andrei Angelescu.

El spune că o mărire a posturilor de lucru sau a numărului de obiecte de mobilier în sălile de şedinţe nu poate rezolva aspecte legate de funcţionalitatea spaţiului. Aceste considerente nu sunt altceva decât nişte criterii de organizare a spaţiului aşa cum sunt normativele de proiectare.

„Un spaţiu eficient din punct de efecte formal sau informal, plăcut, în care vrem să petrecem timp fie pentru munca individuală colaborativă ori socializare nu este rezultatul normativelor, ci al înţelegerii unei viziuni al grupului şi exprimarea acesteia prin spaţiu, cultură şi oameni din limitele regulilor de organizare a spaţiului“, a subliniat Andrei Angelescu.

Odată cu restricţiile generate de pandemia de Covid-19, cererea de mobilier pentru spaţiile de birouri a fost afectată în mod negativ, explică Alin Cotuna, Business Unit Manager, Mobexpert Office.

„Odată cu restricţiile generate de pandemia de Covid-19, cererea de mobilier pentru spaţiile de birouri a fost destul de afectată, dar sunt deja observate tendinţe de revenire a cererii în piaţă. Persistă totuşi incertitudinea privind un potenţial val 4 al pandemiei în semestrul al IV-lea din 2021, care ar putea determina o prezenţă mai redusă a numărului de angajaţi în birouri şi în această toamnă. În aceaste condiţii, spaţiul alocat fiecărui angajat a crescut de la o medie de 10-12 metri pătraţi la 15 mp sau chiar 18 metri pătraţi“, a spus Alin Cotuna.

Zonele informale pentru angajaţi, dar şi cele destinate discuţiilor cu partenerii de afaceri, au primit suprafeţe mai generoase, cât şi o atenţie sporită acordată elementelor de design interior: forme, texturi, nuante etc. „În acest context marcat de lipsa predictabilităţii, unele companii cu un număr redus de angajaţi decid să opteze pentru spaţiile Coworking şi Birouri Comune, în cadrul cărora pot rezerva punctual sau închiria temporar spaţii dinamice de tipul birourilor sau sălilor de întalniri“, a spus Alin Cotuna.

El consideră că munca de acasă i-a convins pe mulţi dintre români să investească mai mult şi mai inteligent în amenajarea unei „insule“ care să le ofere confort şi un oarecare grad de intimitate.  „Cererea de birouri şi scaune pentru acasă a crescut cu peste 20% în ultimele luni, clienţii orientându-se către birouri de dimensiuni reduse, uşor compatibile în termeni de design şi coloristică cu elementele de mobilier deja existente în casele lor. O atenţie sporită a fost acordată scaunelor nou cumpărate. Mai mult de 60% din clienţi au optat către modele superioare calitativ, moderne şi cu funcţiuni ergonomice asemănătoare celor pe care le foloseau în mod normal la serviciu“, a subliniat Cotuna.

Potrivit Mobexpert, atât pentru spaţiile de birouri, cât şi pentru birourile de acasă, clienţii se orientează tot mai frecvent către birourile ajustabile pe înălţime. Acestea sunt preponderent vizate de companiile IT&C şi Pharma.

La fel de frecvent este avută în vedere optimizarea acusticii din spaţiile de birouri prin soluţii tot mai inovatoare. Solutiile de amenajare actuale inlud cabinele de tip „Phonebooth“ si salile acustice de tip „Room-in-Room“, care oferă angajaţilor atât intimitate pentru apeluri telefonice şi conferinţe cât şi protecţie sanitară asigurată prin filtrarea şi recircularea fluxului de aer din interior.

„Primul semestru al anului curent a înregistrat o revenire parţială a cifrei de afaceri. Numarul proiecteler de mari dimensiuni a rămas unul modest. Din fericire, semnalele din piaţă sunt îmbucuratoare, lucrăm la o serie de proiecte ce vor fi finalizate până la finalul anului 2021 si în trimestrul întâi al 2022. Numărul ridicat de tranzacţii pe piata imobiliară a spaţiilor de birouri din primul semestru al anului 2021 confirmă interesul pietei pentru acest tip de business“, a explicat Andrei Cotuna.

Furnizorul de amenajări interioare şi mobilier la comandă Theta vrea să se dezvolte atât prin investiţii cât şi prin achiziţii, având un buget de până la 10 mil. euro pentru a cumpăra companii cu activităţi conexe, în contextul în care compania vrea să atace pieţele din regiune, a explicat Florin Gheorghe, CEO şi acţionar al Intermedio General Group, care operează sub marca THETA Furniture & More.

„Pentru următorii cinci ani ne-am propus achiziţia de noi companii din domenii conexe cu activitatea noastră pentru a ne putea dezvolta atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Vrem să devenim o companie regională şi să ne desfăşurăm activitatea nu doar în România, ci şi în Bulgaria, Serbia, Letonia, Slovenia şi Ungaria“.

„Avem un buget generos (pentru achiziţii - n.red.), pot da o cifră estimativ, până la 10 mil. euro. Dacă vom găsi ceva mai atractiv bineînţeles că putem majora bugetul, nu avem o problemă, dar să găsim o companie care să merite acest lucru. Acum căutăm, suntem în discuţii destul de avansate cu câteva companii în momentul de faţă, iar cu una dintre ele suntem aproape să intrăm în etapa de due-dilligence“.

Prin acest plan de achiziţii, Theta îşi propune să devină un integrator cu toate soluţiile in-house, pentru a nu mai fi nevoie să subcontracteze. Compania a realizat sute de proiecte de design şi amenajări pe piaţa locală şi pe cea externă, de la office şi HoReCa, până la comercial şi rezidenţial. Furnizorul lucrează atât cu mobilă din producţie proprie, cât şi cu mobilier de serie din import.

„Zona de office a scăzut cu aproape 40% pentru noi anul trecut, dar am reuşit să balansăm cu zona de export. Faptul că facem export a fost unul dintre avantajele noastre majore anul trecut, întrucât piaţa din Belgia şi din Franţa a mers foarte bine şi continuă şi anul ăsta“.

Compania realizează mai mult de 50% din cifra de afaceri din producţia de mobilier pe comandă la fabrica din Blejoi, jud. Prahova, iar antreprenorul a explicat că îşi doreşte să menţină această pondere, chiar dacă cifra totală de afaceri va creşte.

„Indiferent cât de mult vom dezvolta compania, partea de producţie trebuie să crească în mod constant şi să nu scadă sub 50%. Avem planuri de investiţii, vrem să mărim capacitatea de producţie, cumpărăm în permanenţă utilaje noi şi retehnologizăm constant. (...) Lucrăm exclusiv custom made, nu facem mobilier de serie. Mobilierul de serie îl importăm“.

Proiectele în care a fost implicată compania Theta anul trecut au variat de la recompartimentarea unor spaţii de birouri şi până la amenajarea unor spaţii din HoReCa.

„Mulţi au investit anul trecut în zona de hoteluri şi anul acesta continuă. Chiar lucrăm la câteva proiecte de 5 stele în acest moment. Am reuşit să facem anul trecut un hotel la Paris, două la Bucureşti - hoteluri boutique, micuţe, dar foarte interesant ca design. Am făcut şi câteva restaurante, iar anul acesta avem 4 hoteluri de 5 stele“.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
birouri,
spatii,
munca,
modificare,
organizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.