Mişcarea surpriză din partea NN România. Compania va intra pe segmentul asigurărilor generale

Autor: Ioana Matei Postat la 16 iulie 2020 73 afişări

Mişcarea surpriză din partea NN România. Compania va intra pe segmentul asigurărilor generale

NN România a anunţat planurile companiei de extindere a activităţii prin intrarea pe piaţa asigurărilor generale, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

Astfel, potrivit informaţiilor comunicate de NN România, compania a obţinut, pe 15 iulie, avizul din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru înregistrarea entităţii juridice care va opera noua linie de business, conform cadrului legislativ existent. Procesul complet de autorizare de funcţionare este aşteptat să se încheie în toamna acestui an.

NN este cea mai mare companie de asigurări de viaţă şi pensii private din România. Prin accesarea unui nou segment de piaţă, NN România îşi extinde portofoliul de produse pentru a răspunde mai bine nevoilor clienţilor, oferindu-le şi asigurări generale, cu excepţia asigurărilor auto.

NN va anunţa planurile detaliate pentru noua linie de business şi tipurile de asigurări generale care vor intra in oferta companiei odată cu lansarea oficială în acest segment, planificată până la finalul acestui an.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.