Ministerul Finanţelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,3 miliarde de lei
Ministerul Finanţelor a atras în luna august 1,3 miliarde lei (423,6 milioane lei pentr emisiunile în lei şi, respectiv, 168 milioane euro pentru emisiunile în euro), prin a opta ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an la BVB.
Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis s-a derulat în perioada 7 – 14 august şi a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Salt Bank şi Libra Internet Bank (Grup de distribuţie).
În cadrul acestei oferte, compuse din 7 emisiuni de titluri de stat – patru în lei şi trei în euro, cu câte o emisiune dedicată donatorilor de sânge în fiecare monedă, românii au plasat în total 15.063 de ordine de subscriere.
Titurile de stat pot fi păstrate până la maturitate sau deţinătorii le pot vinde sau pot să cumpere şi altele în orice şedinţă de tranzacţionare la BVB, printr-unul dintre intermediarii autorizaţi (bancă sau societate de brokeraj) să tranzacţioneze la BVB.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











