Miliardarul care a anunţat că împarte 9 milioane de dolari unor necunoscuţi

Autor: Andra Stroe Postat la 01 februarie 2020 311 afişări

Există mai multe categorii de miliardari. Unii epatează prin lux, alţii preferă să îşi doneze averea unor cauze nobile, sau pur şi simplu aleg să ducă o viaţă normală, făcând abstracţie de numerele cu multe zerouri din cont.

Miliardarul care a anunţat că împarte 9 milioane de dolari unor necunoscuţi

 Antreprenorul Yusaku Maezawa a reuşit totuşi să iasă din tipare: şi-a propus să fie primul turist în jurul Lunii. Şi nu este moştenitorul vreunui imperiu de miliarde, ci şi-a construit averea singur, reuşind să ajungă în topul celor mai bogaţi oameni din Japonia, cu o afacere estimată de Bloomberg Billionaires Index la 2 miliarde de dolari.

Yusaku Maezawa s-a născut pe 22 noiembrie 1975, în Kamagaya, Japonia. Antreprenorul a urmat cursurile liceului Waseda Jitsugyo, timp în care a pus bazele unei trupe muzicale alături de un coleg, el fiind toboşar. După absolvire, nu a vrut să meargă la facultate, ci a ales să se mute în Statele Unite împreună cu iubita sa.

Aici a început să colecţioneze CD-uri şi, în 1995, întors în Japonia, a decis să pună bazele unei companii prin intermediul căreia să vândă pe e-mail albume importate şi CD-uri. În 1998 Maezawa a lanst a compania Start Today. În acelaşi an trupa sa a semnat cu casa de discuri BMG Japan, însă trei ani mai târziu Maezawa avea să renunţe la cariera muzicală pentru a se dedica pe deplin antreprenoriatului.

În anul 2000, Start Today s-a mutat în online, lansând în 2004 site-ul de retail vestimentar Zozotown, cel mai mare jucător de profil din Japonia la ora actuală. Şase ani mai târziu compania s-a listat la bursa din Tokio. Recent, antreprenorul a introdus în portofoliul afacerii alte două branduri – Zozo şi ZozoSuit – în peste 72 de ţări. În prezent site-ul comercializează circa 7.300 de branduri cu peste 730.000 de articole, compania fiind listată la Tokyo Stock Exchange.

Exceptând businessul, marea pasiune a lui Maezawa este arta – el este şi fondatorul Contemporary Art Foundation din Tokio. În mai 2016 antreprenorul a atras atenţia presei în urma achiziţiei la licitaţie a unei lucrări fără titlu aparţinând artistului Jean-Michel Basquiat la un preţ record de 57,3 milioane de dolari, cumpărând, în cadrul aceleiaşi licitaţii, cu alte 40 de milioane de dolari o serie de lucrări aparţinând artiştilor Bruce Nauman, Alexander Calder, Richard Prince şi Jeff Koons. Ulterior a doborât un nou record, în mai 2017, când a cumpărat tot o piesă a lui Basquiat cu suma de 110,5 milioane de dolari şi intenţionează să deschidă un muzeu de artă contemporană în Chiba, care va găzdui colecţia proprie de lucrări.

Maezawa a demisionat şi s-a retras din conducerea companiei în septembrie 2019, după ce a vândut 50,1% din acţiuni către SoftBank într-o tranzacţie de 3,7 miliarde de dolari. În plus, a vândut alte 30 de procente din propriile acţiuni către Yahoo Japan.

Pe 17 septembrie 2018, japonezul a stârnit din nou valuri în media după ce a anunţat că va fi primul turist care va călători în jurul Lunii la bordul unui vehicul al companiei private de transport spaţial SpaceX, fondată de Elon Musk, devenind astfel prima persoană care va ajunge în jurul Lunii de la cea mai recentă misiune americană Apollo, care a avut loc în 1972. Suma pe care a plătit-o pentru călătorie nu a fost însă făcută publică. Zborul va avea loc cel mai devreme în 2023, cu o durată de aproape şase zile. Miliardarul intenţionează să ia cu el între şase şi opt artişti ca parte a unui proiect de artă pe care l-a intitulat #dearMoon. De asemenea, Maezawa a anunţat că este în căutarea unei partenere cu care să împărtăşească experienţa – pentru care a primit deja în jur de 20.000 de oferte. Antreprenorul este divorţat şi are trei copii din două căsnicii anterioare. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.