LUMINA SFÂNTĂ la Ierusalim: Mii de credincioşi asistă la coborârea Luminii Sfinte a Învierii. CEREMONIA de la Sfântul Mormânt al lui Iisus Hristos | LIVE VIDEO

Autor: Silvana Chiujdea Postat la 07 aprilie 2018 203 afişări  

Mii de credincioşi s-au adunat, sâmbătă, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru a participa la ceremonia coborârii Luminii Sfinte a Învierii, cu ocazia Paştelui ortodox, relatează site-ul agenţiei Sputnik. Focul Sfânt este un miracol care se întâmplă în fiecare an de Paştele Ortodox în Sâmbăta Mare, între orele 12:30 – 14:30. Lumina este apoi transportată de la Ierusalim, cu avionul, în mai multe state, inclusiv în România.

LUMINA SFÂNTĂ la Ierusalim: Mii de credincioşi asistă la coborârea...

„Sfânta Lumină” se aprinde deasupra Sfântului Mormânt, spunându-se că focul se coboară din cer şi aprinde lumânările. Este considerat cel mai vechi miracol din lumea creştină, prima dată fiind documentat în anul 1106. Ceremonia este transmisă în direct în multe ţări creştine.

Ceremonia, simbol al eternităţii, păcii şi Învierii lui Hristos, este unul dintre momentele esenţiale ale tradiţiei liturgice ortodoxe.

Patriarhului Ortodox de la Ierusalim, Teofil al III-lea, a ieşit din biserică având Lumina Sfântă a Învierii, pe care a răspândit-o credincioşilor. Apoi, Lumina Sfântă este purtată în procesiune prin centrul vechi al Ierusalimului, conform unei tradiţii datând din secolul al IV-lea.

Lumina Sfântă este considerată de creştinii ortodocşi drept o minune care se întâmplă în fiecare an în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui ortodox. Aceasta vine ca un fulger şi se aşază pe Sfântul Mormânt, aprinzând candelele şi cele două mânunchiuri cu câte 33 de lumânări, semnificând vârsta la care a murit Iisus, lumânări cu care intră în mormânt Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. El este singurul care poate intra în Mormântul Sfânt să ia Lumina.

Sfântul Mormânt din Ierusalim este locul în care conform tradiţiei creştine a murit şi a reînviat Iisus Hristos. În decursul istoriei biserica  a avut diferite denumiri, dar majoritatea oamenilor o numesc Biserica Sfântului Mormânt, pentru că această biserică a fost construită pe locul în care Iisus Hristos a fost răstignit şi îngropat într-un mormânt săpat în piatră.

Alţii o numesc Biserica Învierii pentru că aici a înviat Domnul. Biserica are o importanţă deosebită pentru creştinii ortodocşi, dar şi pentru cei de alte confesiuni creştine, care vin aici să se închine şi să aducă slavă lui Dumnezeu.

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri şi tradiţii religioase, printre care şi cea a salutului - "Hristos a înviat!", "Adevărat a înviat!". Numele sărbătorii derivă din cuvântul ebraic "pesah", care înseamnă "trecere" şi vine din termenul egiptean cu acelaşi înţeles "paseh".

 

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
ierusalim,
iisus hristos,
mormant,
sfant,
ceremonie

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia
BREAKING NEWS: S-a terminat! Guvernul aruncă BOMBA în România cu o ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ. Peste 200.000 de oameni rămân ŞOMERI. Vestea a venit ca un FULGER pentru cei care...
ONE.ro
Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC
De ce şi-a retras Andreea Berecleanu copiii din şcolile de stat?
Cum a ajuns Smiley să facă atâţia bani: "Mi-am luat, în rate,...
Descopera.ro
Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani
Întorsătură STRANIE la Observatorul Astronomic luat cu ASALT de agenţii FBI pe motiv de EXTRATEREŞTRI. ''Este un risc prea mare''
Diplomatul român care a SFIDAT ordinele comuniştilor şi l-a lăsat pe premierul Petru Groza fără un lucru extrem de valoros. ''SPARGE uşa dacă vrei, dar eu nu-ţi dau nimic''. Abia după 50 de ani, urmaşii lui l-au înapoiat
Go4it.ro
Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii
Televizorul din CHINA cu AI care va schimba modul în ne uităm la programele preferate
O soluţie „high-tech” pentru STRES. Tehnologia care poate să reducă ZGOMOTUL din birouri aglomerate
Csid.ro
Dislipidemie: cauze şi tratament Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă
Geanina Ilieş: alimentele de care nu se atinge

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.