Lufthansa a ajuns la un acord cu guvernul german pentru un plan de salvare de 9 miliarde de euro

Autor: Dorin Oancea Postat la 26 mai 2020 39 afişări

Lufthansa a ajuns la un acord cu guvernul german pentru un plan de salvare de 9 miliarde de euro

Lufthansa a ajuns la un acord cu guvernul german pentru un plan de salvare de 9 miliarde de euro, menit să ofere Berlinului drept de veto în eventualitatea unei încercări de preluare ostilă, anunţă Reuters.

Este cel mai mare pachet de salvare acordat unei companii în timpul cizei coronavirusului şi va permite Guvernului să obţină un pachet de 20% din acţiunile companiei, care ar putea creşte la 25% plus una în cazul unei tentative de preluare, în încercarea de a proteja mii de locuri de muncă.

Administraţia centrală a Germaniei a petrecut zeci de ani renunţând la participaţii la companii, dar rămâne acţionar în fostele monopoluri de stat, cum ar fi Deutsche Post şi Deutsche Telekom. De asemenea, Berlinul mai deţine o participaţie de 15% în Commerzbank, din perioada crizei financiare globale.

Alte companii aeriene, inclusiv Air France-KLM, American Airlines, United Airlines şi Delta Air Lines au solicitat, de asemenea, ajutor de stat după ce pandemia a afectat transportul aerian global.

Berlinul, care a înfiinţat un fond de 100 de miliarde de euro pentru a lua acţiuni la companiile afectate de criza coronavirusului, a declarat că intenţionează să vândă pachetul Lufthansa până la sfârşitul anului 2023.

Condiţiile acordului includ renunţarea la plăţi viitoare de dividende şi limitarea salariilor managementului, a spus Lufthansa, adăugând că guvernul va ocupa şi două locuri în consiliul său de administraţie, unul devenind şi membru al comitetului de audit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lufthansa,
guvern,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.