Liderul suprem iranian îl acuză pe Trump că a instigat protestele sângeroase din Iran

Autor: Mediafax Postat la 17 ianuarie 2026 8 afişări

Liderul suprem iranian îl acuză pe Trump că a instigat protestele sângeroase din Iran

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele SUA, Donald Trump, de instigarea protestelor violente care au zguduit Iranul în ultimele săptămâni, după ce organizaţii pentru drepturile omului au raportat mii de morţi în urma represiunii forţelor de securitate.

Într-un discurs rostit la Teheran, Khamenei a declarat că Statele Unite ale Americii şi Israelul se află în spatele tulburărilor. „Îl considerăm pe preşedintele SUA criminal pentru victimele, pagubele şi calomniile aduse naţiunii iraniene”, a afirmat liderul suprem, potrivit Reuters, acuzând „elemente legate de SUA şi Israel” că au provocat distrugeri masive, incendieri şi moartea a mii de oameni.

Declaraţiile par să fie un răspuns direct la mesajele recente ale lui Donald Trump, care a ameninţat cu „măsuri foarte dure” în cazul executării protestatarilor.

Vineri, Trump a mulţumit însă conducerii iraniene într-o postare pe reţelele de socializare, afirmând că aceasta ar fi renunţat la execuţii în masă, lucru negat de autorităţile de la Teheran.

Khamenei a susţinut că Iranul „nu va târî ţara într-un război”, dar a avertizat că „infractorii interni şi internaţionali nu vor rămâne nepedepsiţi”.

Protestele au izbucnit pe 28 decembrie, pe fondul dificultăţilor economice, şi s-au transformat rapid în manifestaţii la nivel naţional care au cerut sfârşitul conducerii clericale din Republica Islamică.

Potrivit grupului american pentru drepturile omului HRANA, bilanţul violenţelor a ajuns la 3.090 de morţi, dintre care 2.885 de protestatari, şi peste 22.000 de persoane arestate.

Accesul la informaţii rămâne limitat, în condiţiile în care autorităţile au impus întreruperi masive ale internetului.

Sâmbătă, agenţiile iraniene de presă Mehr şi ISNA au relatat că serviciile de internet şi SMS au fost parţial restabilite, după mai multe zile de blackout. Grupul de monitorizare NetBlocks a confirmat o uşoară creştere a conectivităţii, la aproximativ 2% din nivelul normal.

Presa afiliată statului iranian a anunţat arestarea mai multor presupuşi lideri ai protestelor, despre care afirmă că ar fi fost implicaţi în „operaţiuni complexe de informaţii”.

De asemenea, autorităţile au raportat sute de reţineri în mai multe provincii şi au acuzat grupări de opoziţie din exil, inclusiv Mujahedin-e Khalq, de implicare în violenţe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ali khamenei,
donald trump,
iran

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.