Jos Ungureanu! Jos Băsescu?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 06 mai 2012 29 afişări

Formarea noului guvern a decurs sub auspicii neaşteptat de proaste pentru siguranţa cu care liderii USL promiteau să înlocuiască precedentul guvern cu un cabinet cinstit, profesionist şi eficient.

De la 16 miniştri în cabinetele Tăriceanu şi Boc, cifra era prevăzută iniţial să urce la 21, dintre care patru miniştri delegaţi perfect inutili, cu atribuţii redundante sau absurde (pentru dialog social, relaţia cu IMM, relaţia cu Parlamentul şi relaţia cu societatea civilă), doi miniştri desemnaţi au în spate anchete penale, trei au fost declaraţi incompatibili de ANI, iar unii (Andrei Marga, Titus Corlăţean, Ovidiu Silaghi) au mai fost miniştri, într-adevăr, satisfăcând criteriul experienţei enunţat de premierul desemnat Victor Ponta, dar nu la ministerele unde au fost trimişi.

Auspiciile proaste însoţesc şi din punct de vedere politic debutul noului guvern. Încă dinainte de confirmarea în Parlament, Dan Voiculescu, liderul de facto al PC, a început să traseze guvernării USL sarcina de a-l suspenda rapid pe preşedintele Traian Băsescu, idee în faţa căreia s-a arătat reticent până şi PNL, altminteri primul interesat să se elibereze locul la preşedinţie pentru Crin Antonescu.

În acelaşi timp, UDMR, supărată că USL insistă cu suspendarea liniei de predare în maghiară la UMF Târgu-Mureş şi cu votul uninominal, a anunţat că vrea alegeri anticipate, alăturându-se PDL într-un vot negativ dat guvernului Ponta. Atât o suspendare a preşedintelui, cât şi un drum spre anticipate ar fi însă ultimul lucru de care societatea şi economia ar avea acum nevoie.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/jos-ungureanu-jos-basescu-9596677
9596677
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.