Italia este aproape de o criză politică. Cel mai mare partid din parlament se destramă

Autor: Iulian Moşneagu Postat la 22 iunie 2022 9 afişări

Guvernul de coaliţie al premierului italian Mario Draghi a fost zguduit marţi de noi tulburări după ce cel mai mare partid din parlament s-a divizat, iar ministrul de externe a iniţiat un grup separatist.

Italia este aproape de o criză politică. Cel mai mare partid din parlament se destramă

Până la 60 de foşti parlamentari ai partidului Cinci Stele s-au înscris deja în noul grup al lui Di Maio, "Împreună pentru viitor", potrivit presei. "Astăzi, eu şi mulţi alţii... părăsim Mişcarea Cinci Stele", a anunţat ministrul de externe în cadrul unei conferinţe de presă. "Părăsim ceea ce mâine nu va mai fi prima forţă politică din parlament".

Di Maio a susţinut sprijinul ferm al premierului pentru Ucraina după invazia Rusiei, inclusiv prin trimiterea de arme pentru ca Kievul să se apere. În acest sens, el a intrat în conflict cu şeful partidului Cinci Stele, fostul premier Giuseppe Conte, care a susţinut că Italia ar trebui să se concentreze pe o soluţie diplomatică, notează France 24.

În ciuda legăturilor tradiţionale ale Italiei cu Rusia, guvernul lui Draghi a trimis arme şi bani pentru a ajuta Ucraina, susţinând în acelaşi timp cu fermitate sancţiunile UE împotriva Rusiei.

Conte a avertizat împotriva implicării Italiei într-o cursă a înarmării. "Am contribuit prin trimiterea a trei loturi de arme. Acum ni se pare că contribuţia noastră ar fi mai preţioasă pe frontul diplomatic", a declarat el la începutul acestei luni.

Dar Di Maio a avut cuvinte dure la adresa partidului său şi a liderului acestuia. "În aceste luni, principala forţă politică din parlament avea datoria de a susţine diplomaţia guvernului şi de a evita ambiguităţile", a spus el. "În acest moment istoric, susţinerea valorilor europene şi atlantiste nu poate fi o greşeală", a adăugat el.

Mişcarea Cinci Stele, a spus el, a riscat stabilitatea guvernului "doar pentru a încerca să recâştige câteva puncte procentuale fără a reuşi măcar".

Draghi, fost şef al Băncii Centrale Europene, care a vizitat Kievul săptămâna trecută împreună cu liderii Franţei, Germaniei şi României, a precizat marţi anterior că direcţia sa este stabilită.

"Italia va continua să colaboreze cu Uniunea Europeană şi cu partenerii noştri din G7 pentru a sprijini Ucraina, pentru a căuta pacea, pentru a depăşi această criză", a declarat el în faţa Senatului, cu Di Maio alături de el.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
italia,
partide,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.