Investitorii aşteaptă raportările preliminare ca să decidă dacă vând sau mai cumpără

Autor: Stefan Musgociu Postat la 24 ianuarie 2013 13 afişări

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,65% (indicele BET-C) după ce în precedentele două zile a scăzut cu peste 2%, însă majoritatea investitorilor au adoptat poziţii de aşteptare, iar deal-urile cu acţiuni BRD şi OMV Petrom (SNP) au asigurat jumătate din lichiditate.

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,65% (indicele BET-C) după ce în precedentele două zile a scăzut cu peste 2%, însă majoritatea investitorilor au adoptat poziţii de aşteptare, iar deal-urile cu acţiuni BRD şi OMV Petrom (SNP) au asigurat jumătate din lichiditate. "Piaţa se află într-o stare de consolidare în jurul valorilor actuale. Chiar dacă vom mai vedea mici corecţii, probabil, pe termen scurt evoluţia va fi laterală şi volumele nu vor fi foarte ridicate. Ne aflăm într-o perioadă de aşteptare a rezultatelor financiare, unde vom vedea exact la ce dividende ne putem aştepta de la companii. După publicarea rezultatelor mă aştept să mai vedem o reacţie pozitivă a pieţei", a declarat şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula. La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,44%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,61% peste ziua anterioară. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a avansat cu 0,8%.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/investitorii-asteapta-raportarile-preliminare-ca-sa-decida-daca-vand-sau-mai-cumpara-10519739
10519739
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.