INTERVIU - Moştenitoarea Casei Monteoru: Vom transforma imobilul într-un centru multicultural

Postat la 29 martie 2013 37 afişări

Ioana Angelescu, moştenitoarea familiei Monteoru, a prezentat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, planurile sale privind Casa Monteoru, începând din 15 aprilie, când Uniunea Scriitorilor va evacua imobilul, precizând că aceasta va fi restaurată şi transformată într-un centru multicultural.

INTERVIU - Moştenitoarea Casei Monteoru: Vom transforma imobilul într-un centru multicultural

 Tribunalul Bucureşti a decis, în aprilie 2010, ca sediul Uniunii Scriitorilor din România - Casa Monteoru să fie restituit în natură moştenitorilor familiei Monteoru, respectiv Ioana Angelescu şi mama sa, Nora-Geta Angelescu Monteoru. Casa Monteoru, situată pe Calea Victoriei nr. 115 din Bucureşti, este clasată ca monument istoric de interes naţional în Lista Monumentelor Istorice din România.

Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Pe 1 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat, decizia fiind irevocabilă. Astfel, până pe 15 aprilie 2013, Uniunea Scriitorilor trebuie să evacueze Casa Monteoru.

În acest context, Ioana Angelescu, moştenitoarea familiei Monteoru, a acordat un interviu agenţiei de presă MEDIAFAX în care spune că îşi doreşte să salveze Casa Monteoru, care, în ultimii 70 de ani de exploatare, nu a fost niciodată reabilitată. Ulterior, Ioana Angelescu vrea să transforme Casa Monteoru într-un centru multicultural, în care vor fi bineveniţi şi scriitorii, după cum spune aceasta.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/interviu-mostenitoarea-casei-monteoru-vom-transforma-imobilul-intr-un-centru-multicultural-10699423
10699423
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.