Sfârşit de iunie 2026, Râmnicu Vâlcea. În marele centru comercial de lângă Olt este bine. Magazinele au aer condiţionat. Pe hol se simte un pic căldura. Unii oameni stau ador­miţi de caniculă pe băncile din faţa intrării. Afară nu se poate sta.

Terenul betonat de 30.000 m2, cu parcarea uriaşă şi străzile aferente, este un vulcan. Este un pic de verdeaţă pe terenul vecin, dar este vorba doar de iarbă tunsă scurt.

Sunt 30.000 m2 de deşert din beton în ceea ce ar trebui să fie una din principalele atracţii comerciale ale oraşului. Peste Olt, fostul islaz al unui fost sat acum devenit cartier al Râmnicului este tăiat de o şosea nouă. Duce la o creşă nouă, un colos de beton înconjurat de beton şi de garduri înalte. Unde este acum creşa erau un tei mare, o masă de lemn cu bănci, o troiţă şi o fântână.

Era un islaz unde pe vremea bu­nicii te alergau vacile. Era şi umbră, era şi un izvor rece, limpede şi mereu bogat în apă. Acum, pe drumul negru ca smoala străjuit de mormane de moloz te calcă maşina. După ce te-ai prăbuşit epuizat de iadul care emană din asfalt.

Izvorul rece, o bogăţie dacă ar fi fost la 10 km de Râmnic, a fost aco­pe­rit mai de mult cu moloz. Iad ema­nă din asfaltul negru al străzii moder­nizate care trece pe lângă impună­toa­rele vile care au răsărit în fosta pădure de pini de pe malul Oltului.

Doar din pâlcurile de vegetaţie rămase mai vine un pic de răcoare. Şi bunica era certată când îşi ducea caprele în ceea ce acum este fosta pădure de protecţie a malului pentru că animalele distrugeu lăstarii.

Din curţile vilelor din fosta pădure se aud maşinile de tuns gazonul. Noaptea, oamenii din fostul sat umblă ca fantomele pe stradă în căutare de aer şi răcoare. Din inerţie ajung şi pe ce a mai rămas din islaz. Nu găsesc nici acolo ce caută.

Între timp, platforma industrială a oraşului se degradează. Nu se mai produce. Betoanele se transformă în praf. Dar este mai uşor să transformi în spaţiu urban sau industrial o zonă verde distrugând-o decât să reabilitezi ceea ce a fost mândria industrială a Olteniei. Oltul nu prea mai are apă.

Iunie 2025. Un mic sat de lângă marele râu Bug, din Polonia. Oamenii aşteaptă în zadar ploaia. Râul este scăzut, se poate trece cu piciorul. Teii nu vor mai înflori anul acesta. Frunzele deja au îngălbenit.

Însă autorităţile au anunţat noi investiţii. Un antreprenor va construi în lunca Bugului o mare fermă de păsări. Satul va fi pus pe harta economică a regiunii, vor fi locuri de muncă. Vor veni noi investitori. Se va dezvolta. Economia Poloniei în sine este în plină dezvoltare, se extinde, inclusiv spaţial.

Autorităţile locale se întrec în a atrage investitori şi dezvoltatori. Fermele de pui sunt emblematice deoarece Polonia este cel mai mare exportator de carne de pui din Europa şi pentre primii din lume.

Ferma de pui din liniştita luncă a Bugului ar urma să fie una exemplară: nouă hale, fiecare de 3.600 de m2, o producţie de 5,4 milioane de păsări anual. Oamenii care locuiesc cel mai aproape de viitoarea investiţie sunt înspăimântaţi.

Oamenii din Sterdyn nu vor acea fermă. Au realizat că liniştea şi pacea în natură nu sunt eterne. „Este despre miros şi zgomot, despre degradarea mediului, despre camioanele grele care vor distruge drumurile şi casele locale“, spune cineva.

Drumul pe care ar urma să circule camioanele fermei trece direct prin sat, printre case, şi nu are trotuar. Într-o zonă cu potenţial turistic, în care ar trebui construite poteci pentru biciclete şi de acces cu caiacul la Bug, unde ar trebui încurajat agroturismul, gastro-turismul, eco-turismul, autorităţile vor să construiască o uriaşă fermă de păsări. Aşa că oamenii s-au revoltat.

Iulie 2026, Bugul a stabilit noi cote joase record. Teii iar n-au înflorit. Polonia s-a copt la propriu în canicula care a afectat o bună parte a Europei. Proiectul fermei de păsări este încă în faza de evaluare a impactului asupra mediului.

Însă expansiunea fermelor industriale este un fenomen în floare în Polonia şi pentru că legea permite, acestea sunt construite adesea în zone umede, verzi, şi aproape de sate. Vara, pe caniculă, mirosul este dezgustător. Iar ventilatoarele halelor huruie turate la maximum. Zgomotul este insuportabil.

Iunie-iulie 2026, Germania. Canicula ameninţă să devină o criză politică. Conform Agenţiei Federale de Mediu, aproximativ 50 de hectare de teren au fost transformate în zone rezidenţiale, de transport şi comerciale în fiecare zi între 2021 şi 2024.

Cu alte cuvinte: în fiecare zi, în Germania, au dispărut zone naturale echivalente cu 70 de terenuri de fotbal. Impermeabilizarea solului împiedică infiltrarea apei de ploaie în pământ, ceea ce duce la inundaţii severe în timpul ploilor abundente.

În plus, suprafeţele impermeabilizate nu mai permit evaporarea apei, ceea ce provoacă încălzirea excesivă a oraşelor şi creează zone urbane periculos de calde.