În timp ce războiul din Iran loveşte economia Europei, acţiunile companiilor AI explodează: Unele titluri tech europene au urcat cu peste 20% în doar câteva săptămâni
În timp ce pieţele europene sunt afectate de şocul energetic provocat de războiul cu Iran şi de încetinirea economiei, un segment al burselor de pe continent continuă să crească puternic aproape neobservat: companiile europene legate de inteligenţa artificială.
Potrivit unei analize realizate de TS Lombard şi citate de Reuters, două grupuri de acţiuni europene asociate boom-ului AI au generat peste două treimi din performanţa pozitivă a burselor europene în ultima lună şi jumătate.
Analiştii spun că entuziasmul pentru inteligenţa artificială a reuşit să compenseze parţial efectele negative provocate de scumpirea energiei şi deteriorarea perspectivelor economice din zona euro.
Datele economice arată că activitatea economică din zona euro a înregistrat în luna mai cea mai abruptă scădere din ultimii peste doi ani şi jumătate.
În acelaşi timp, investitorii au început să abandoneze temporar strategia cunoscută sub numele de „Make Europe Great Again”, mizând că bursele europene vor continua să subperformeze faţă de cele americane atât timp cât conflictul din Orientul Mijlociu persistă.
Cu toate acestea, unele companii europene din ecosistemul AI au avut evoluţii spectaculoase.
Unul dintre coşurile analizate de TS Lombard, format din companii din lanţul global al semiconductorilor (inclusiv ASML, Infineon şi STMicroelectronics) a crescut cu aproximativ 20% de la începutul lunii aprilie.
Un al doilea grup, axat pe infrastructura necesară dezvoltării AI (inclusiv centre de date şi reţele electrice) a avansat cu aproximativ 22%. Din acest segment fac parte companii precum Schneider Electric şi Prysmian.
Directorul macroeconomic european şi global al TS Lombard, Davide Oneglia, a declarat că performanţa acestor companii europene este comparabilă cu evoluţia indicelui american Nasdaq şi doar uşor sub cea a pieţei din Taiwan.
Totuşi, creşterile europene rămân sub performanţele spectaculoase din alte pieţe asiatice. Potrivit datelor LSEG, indicele bursier sud-coreean a urcat cu aproximativ 55% în aceeaşi perioadă, în timp ce Nasdaq 100 a avansat cu circa 21%, iar bursa din Taiwan cu aproximativ 28%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













