„Imperiul Bezos” îşi intinde bogăţiile peste apele Veneţiei: O nuntă de lux cu vedete, super-iahturi şi proteste aprinse într-un oraş asediat de elita globală
Magnatul tehnologiei Jeff Bezos şi jurnalista Lauren Sánchez se pregătesc să spună „da” în cadrul unei nunţi extravagante de trei zile, desfăşurate săptămâna aceasta în Veneţia – un eveniment care deja a aprins spiritele în oraşul lagunar, informează ABC News.
Deşi detaliile exacte ale ceremoniei sunt păstrate în secret, presa italiană dezvăluie că întreaga insulă San Giorgio a fost rezervată pentru eveniment, în timp ce între 35 şi 50 de taxiuri pe apă vor transporta invitaţii de rang înalt prin canalele veneţiene. Super-iahtul Koru al lui Bezos, cu o lungime de 127 de metri şi un cost estimat la 500 de milioane de dolari, a sosit deja în zonă, însoţit de o navă auxiliară cu heliport.
Pe celebrul pod Rialto au apărut bannere cu mesajul „No Space for Bezos!”, semn că nu toţi locuitorii sunt încântaţi de această demonstraţie de opulenţă. Grupuri de activişti acuză că evenimentul simbolizează tot ceea ce e în neregulă cu modul în care Veneţia este tratată – nu ca un oraş viu, ci ca un decor închiriabil pentru miliardari.
„Bezos se comportă de parcă oraşul ar fi sala sa de bal personală. Veneţia este un loc viu, nu o jucărie pentru cei bogaţi”, a declarat organizatorul protestelor, Tommaso Cacciari.
Grupul său plănuieşte blocaje simbolice ale canalelor, acuzând prioritizarea turismului de lux în detrimentul nevoilor de bază ale locuitorilor – de la locuinţe accesibile, la servicii publice esenţiale.
Protestele ating un punct sensibil: Veneţia se confruntă de ani de zile cu supraturismul, depopularea centrului istoric şi creşterea galopantă a costului vieţii. Activiştii susţin că nunta este doar cea mai recentă expresie a unei crize mai largi – una în care oraşul este „vândut celui mai bun ofertant”.
În pofida opoziţiei, autorităţile locale văd partea plină a paharului. Primarul Luigi Brugnaro şi guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia, salută „infuzia economică” generată de eveniment, care implică sute de furnizori locali – de la gondolieri la patiserii.
Una dintre cele mai vechi cofetării din oraş, Rosa Salva, a fost aleasă să pregătească prăjiturile tradiţionale pentru nuntă. „Este o onoare şi o recunoaştere a tradiţiei noastre veneţiene”, a declarat Antonio Rosa Salva, membru al celei de-a şasea generaţii care conduce afacerea de familie.
Lista invitaţilor arată ca un mix între gala Met şi Davos: Katy Perry, Orlando Bloom, Mick Jagger, Kim Kardashian, Oprah Winfrey, Leonardo DiCaprio, Lady Gaga şi Elton John (care ar putea cânta), alături de moguli tech precum Elon Musk, Mark Zuckerberg şi Bill Gates.
Totuşi, pentru mulţi localnici, evenimentul ridică întrebări incomode: Este Veneţia o casă pentru cetăţenii săi sau o scenă fastuoasă pentru oligarhii lumii?
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













