Hillary Clinton: Putin poate să fie periculos. Un om ca el merge întotdeauna până la limită

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 06 iulie 2014 48 afişări

Fostul secretar de Stat Hillary Clinton a apreciat că preşedintele Vladimir Putin "poate să fie periculos" şi că politica acestuia în Ucraina ar fi necesar să primească un răspuns unit din partea statelor occidentale, într-un interviu pentru ziarul duminical german Bild am Sonntag.

La întrebarea în ce măsură ar putea Putin să fie periculos, în contextul anexării Crimeei de către Rusia şi conflictului dintre separatiştii proruşi şi autorităţile de la Kiev în estul Ucrainei, Clinton a răspuns, în acest interviu publicat în limba germană, "cred că poate să fie periculos".

"Occidentul este necesar să răspundă printr-o reacţie comună la ultima agresiune a acestuia în Ucraina", a declarat ea în acest interviu publicat în ziua lansării cărţii sale "Hard Choices" la Belin.

În opinia sa, "un om ca Putin merge întotdeauna până la limită. El încearcă întotdeauna să testeze rezistenţa celorlalţi", după care îşi readaptează tactica.

Întrebată, în cursul prezentării cărţii sale, ce fel de interlocutor este Vladimir Putin, ea a răspuns "este un client dificil, cu pielea mai dagrabă groasă".

De asemenea, Clinton a aprobat gluma unui jurnalist care a spus despre Putin că seamănă cu un "cowboy rus". "Da, exact, cu sau fără tricou", a spus ea, râzând zgomotos.

Vladimir Putin a declarat ironic despre fostul secretar de Stat american Hillary Clinton, la începutul lui iunie, că este o femeie "slabă". "E mai bine să nu te cerţi cu femeile", a spus el într-un interviu pentru posturile franceze TF1 şi Europe1.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CLINTON,
PUTIN,
UCRAINA
/actualitate/hillary-clinton-putin-poate-sa-fie-periculos-un-om-ca-el-merge-intotdeauna-pana-la-limita-12897397
12897397
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.