Hallewood deschide al patrulea magazin - The Winery Outlet în Bucureşti

Autor: Ioana Matei Postat la 26 martie 2013 134 afişări

Cramele Halewood a deschis al patrulea magazin propriu în Bucureşti şi al 13-lea din ţară.Noul magazin Halewood – The Winery Outlet este situat pe Bulevardul Ion Mihalache nr. 42-52, vizavi de spitalul Sf. Maria.

Hallewood deschide al patrulea magazin - The Winery Outlet în Bucureşti

În magazinele Halewood – The Winery Outlet se găsesc atât vinuri şi spumante româneşti produse de Cramele Halewood cât şi vinuri şi alte băuturi alcoolice importate direct de companie.

“Reţeaua de magazine Halewood – The Winery Outlet (...) are clienţi fideli. În curând vom deschide magazine şi în alte oraşe mari din ţară,” a declarat Adriana Grecu, director marketing Cramele Halewood.

Pe lângă cele patru spaţii din Bucureşti, Cramele Halewood a deschis magazine Halewood – The Winery Outlet în alte nouă locaţii din ţară precum: Ploieşti, DN1 Breza-Nistoreşti, Sinaia, Azuga, Braşov, Sibiu, Târgovişte, Urlaţi si Constanţa.

Cramele Halewood oferă posibilitatea achiziţionării vinurilor dorite şi online.

Din Grupul Halewood România fac parte Halewood România, Cramele Halewood, Domeniile Halewood şi Halewood International Premium Imports. Halewood are în proprietate crame şi plantaţii de viţă de vie în regiunea Dealu Mare, Podişul Transilvaniei şi Murfatlar.

La acestea se adaugă Pivniţele Rhein Azuga fondate în 1892, unde se continuă tradiţia producerii vinurilor spumante după metoda tradiţională, de fermentare a vinului în sticlă. În Ploieşti, unde este sediul Cramelor Halewood, se află pivniţe subterane, depozitul de produse finite (cu o capacitate de peste 1 milion de sticle), precum şi liniile de îmbuteliere.

Grupul Halewood deţine peste 350 hectare de vie plantate în perioada 2002-2009, cu o investiţie de peste 7 milioane euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/hallewood-deschide-al-patrulea-magazin-the-winery-outlet-in-bucuresti-10691782
10691782
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.