Guvernul va majora pensiile cu 4%

Postat la 12 decembrie 2012 13 afişări

Guvernul Ponta a hotărât că este o prioritate majorarea pensiilor şi se ia în calcul, la definitivarea proiectului de buget pe anul 2013, o majorare a acestora cu cca. 4% începând cu luna ianuarie 2013, în conformitate cu Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, informează Ministerul Finanţelor.

Noul guvern, în consultare cu instituţiile financiare internaţionale, până la aprobarea bugetului pe anul 2013, va stabili politicile în domeniul veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi va analiza, în funcţie de acestea, posibilitatea luării unor măsuri de majorare a unor drepturi de personal, care se suportă din buget, precum şi renunţarea la unele restricţii instituite prin acest act normativ.

În ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, adoptată miercuri, MF precizează că prin această ordonanţă s-a aprobat menţinerea drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, precum şi a altor drepturi care se acordă din bugetul general consolidat, la nivelul acestora din luna decembrie 2012, ce include majorarea de 7,4% care asigură recuperarea integrală a reducerii salariilor cu 25% efectuată în iulie 2010.

Salariile majorate cu 7,4% aferente lunii decembrie vor fi plătite în cursul lunii ianuarie, fiind deja alocate fondurile necesare.

Totodată, prin actul normativ mai sus menţionat, se creează condiţiile ocupării unor posturi vacante şi se menţine interdicţia de achiziţionare a autoturismelor şi mobilierului de către instituţiile din sectorul bugetar, ca şi în anul 2012.

De asemenea, s-a aprobat devansarea termenului de declarare şi scadenţă a creanţelor fiscale până la data de 21 decembrie, având în vedere că data de 25 decembrie este zi nelucrătoare.

Aprobarea acestui act normativ a fost necesară având în vedere că până la aprobarea bugetului pe 2013, potrivit legii, se execută bugetul anului anterior şi prin urmare trebuie păstrate condiţiile anului curent, precizează MF.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/guvernul-va-majora-pensiile-cu-4-10389209
10389209
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.