Grupul Carmistin investeşte în capacităţi proprii de producere a energiei verzi, care vor acoperi 50% din consumul total de energie electrică
Avicarvil, cea mai mare companie a grupului Carmistin, unul dintre cele mai mari businessuri din sectorul de agribusiness, a obţinut autorizaţiile ANRE pentru dezvoltarea a două noi centrale electrice fotovoltaice destinate autoconsumului, amplasate la Mihăeşti (Vâlcea) şi la Ferma 2 Târgu Jiu (Gorj), cu puteri instalate de 4,5 MW, respectiv 2,6 MW, conform unui anun] al companiei.
Noile centrale, a căror producţie anuală totală estimată va fi de aproximativ 11.056 MWh energie electrică, se află în prezent în perioada de testare, urmând să devină operaţionale până la finalul lunii septembrie.
Cele două proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro, cofinanţate prin Fondul pentru Modernizare, fac parte dintr-un plan mai amplu de investiţii în energie regenerabilă, care vizează dezvoltarea de noi capacităţi de producţie şi, în special, de soluţii de stocare a energiei, inclusiv pentru acoperirea consumului pe timpul nopţii.
Până la finalul acestui an, conform estimărilor, centralele fotovoltaice de la nivelul întregului grup vor produce aproximativ 22.817 MWh energie electrică anual, la care se adaugă circa 3.600 MWh/an produşi în cogenerare de înaltă eficienţă. În total, aceste capacităţi vor asigura 50% din necesarul de energie electrică al Grupului Carmistin, urmând ca ponderea energiei produse din surse proprii să ajungă la 100% până în 2028.
Investiţiile în energie regenerabilă fac parte din strategia de dezvoltare şi integrare a Grupului Carmistin şi se alătură investiţiilor în ferme şi unităţi de producţie. Grupul îşi extinde în acest fel capacităţile de producţie de carne de pui şi furaje şi continuă să îşi diversifice portofoliul de produse alimentare.
În urma investiţiilor realizate în ultimii ani, Carmistin The Food Company, cu principal brand La Provincia pe piaţa locală şi cu o prezenţă externă în 40 de ţări, şi-a consolidat poziţia de lider naţional în sectorul avicol. În 2025, Grupul a atins un nivel record al producţiei de carne de pui, de 120.000 tone, iar pentru acest an estimează o producţie totală de 150.000 tone.
Carmistin este, de asemenea, cel mai mare producător de furaje din România, cu o capacitate actuală de peste 735.000 tone anual şi un obiectiv de a ajunge la o producţie anuală de 1 milion tone până în 2030.
Grupul Carmistin are o cifră de afaceri consolidată de 2,1 miliarde lei, în 2025.
Grupul este controlat de familia Paraschiv [i reuneşte peste 50 companii active în producţia de carne de pasăre şi ouă, cultivarea cerealelor, precum şi în creşterea porcilor şi bovinelor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











