Google mobilizează Wall Street pentru AI: Apollo, Blackstone şi Morgan Stanley finanţează cipuri de peste 150 de miliarde de dolari pentru Anthropic
Google a construit unul dintre cele mai mari programe de finanţare a infrastructurii din istorie, mobilizând contracte de aproximativ 200 de miliarde de dolari pentru furnizarea de cipuri de inteligenţă artificială către Anthropic, într-o structură complexă care implică Broadcom, Apollo Global Management, Blackstone şi Morgan Stanley, informează Financial Times.
Potrivit publicaţiei citate, proiectul a fost creat pentru a răspunde cererii explozive de putere de calcul din partea Anthropic, companie în care Google este investitor. În centrul operaţiunii se află procesoarele TPU (Tensor Processing Units), dezvoltate împreună cu Broadcom şi considerate principalul rival al cipurilor produse de Nvidia.
Aproximativ 150 de miliarde de dolari din valoarea totală a contractelor sunt legate direct de achiziţia cipurilor, în timp ce întregul mecanism financiar ajunge la circa 200 de miliarde de dolari, incluzând şi dezvoltarea centrelor de date necesare pentru găzduirea infrastructurii AI.
Modelul financiar este neobişnuit. Google produce şi garantează proiectele de centre de date, Broadcom cumpără cipurile şi oferă garanţii pentru o mare parte din finanţare, iar Apollo şi Blackstone furnizează capital prin vehicule de credit privat care achiziţionează echipamentele şi le închiriază ulterior către Anthropic.
Structura a fost organizată de Morgan Stanley şi este inspirată din modelele de finanţare utilizate în industria aeronautică pentru vânzarea aeronavelor şi motoarelor.
Prima etapă a programului a fost implementată în iunie, când un vehicul special de investiţii a cumpărat echipamente AI în valoare de 35 de miliarde de dolari, reprezentând aproximativ un milion de procesoare TPU. Broadcom garantează circa 30 de miliarde de dolari din această finanţare, asumându-şi riscul dacă Anthropic nu îşi mai poate onora plăţile.
În paralel, Google finanţează şi infrastructura energetică necesară funcţionării centrelor de date. Compania a garantat deja proiecte cu o capacitate totală de 2,4 gigawaţi, multe dezvoltate împreună cu foşti operatori de criptomonede precum TeraWulf, Cipher Mining şi Hut 8. Garanţiile asumate de Google pentru aceste proiecte ajung la până la 44 de miliarde de dolari, deşi compania raportează în bilanţ o expunere contabilă de doar 815 milioane de dolari.
Potrivit analiştilor de la Jefferies, garanţiile oferite de Google reduc semnificativ costurile de finanţare ale centrelor de date construite pentru Anthropic. Proiectele susţinute de Google s-au împrumutat la o dobândă medie de 7,1%, faţă de 9,3% în cazul operatorilor care dezvoltă infrastructură bazată pe cipurile Nvidia.
Analiştii avertizează însă că întregul ecosistem AI devine tot mai dependent de câţiva cumpărători mari de putere de calcul. În cazul în care ritmul investiţiilor realizate de companii precum Anthropic sau alţi dezvoltatori de modele avansate de inteligenţă artificială va încetini, impactul s-ar putea propaga asupra întregului lanţ de finanţare şi infrastructură construit în jurul acestora.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











