Fotbalul se transformă, iar Qatar este doar începutul

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 06 decembrie 2022 52 afişări

Qatarul a demonstrat că poate face ce vrea în fotbal doar cu puterea banilor la cel mai înalt nivel, fără să i se opună nimeni relevant. E o dovadă că în cel mai popular sport din lume s-a ajuns ca banii să vorbească, nu jucătorii sau fanii lor. Fotbalul este de mult timp mai mult decât un sport, dar acum se transformă într-o demonstraţie de forţă geopolitică şi financiară şi chiar într-un spectacol de canibalism al organizaţiilor care patronează competiţiile internaţionale. Qatar este doar începutul.

Nu a fost genul de publicitate de dinainte de turneu la care au sperat organizatorii, scrie The Economist într-o analiză despre transformările din fotbalul competiţional. Pe 20 noiembrie, fotbaliştii din Qatar au înfruntat Ecuadorul şi au pierdut, în primul meci al Cupei Mondiale din 2022, cel mai mare eveniment din calendarul sportiv global. Cu toate acestea, cu doar 13 zile înainte, Sepp Blatter, fost preşedinte al FIFA, organizaţia care conduce fotbalul mondial, a declarat unui ziar elveţian că, în opinia sa, aducerea competiţiei pentru Cupa Mondială în Qatar a fost o „greşeală”. În 2010, când domnul Blatter a scos cardul din plic şi a anunţat public victoria Qatarului – spre uimirea generală – a fost forţat, de dragul diplomaţiei, să adopte o linie destul de diferită. Fotbalul, a anunţat el atunci, merge pe „tărâmuri noi”; ideea era de a face ca fotbalul să devină popular şi în locuri mai exotice. Dar pentru mulţi, Qatarul a fost o limită. S-au ridicat stoluri de acuzaţii de corupţie şi dare de mită; cu toate acestea un raport comandat de FIFA şi publicat în cele din urmă în 2014 a pus pe oferta Qatarului sigiliul de aprobare al organizaţiei, cu doar câteva rezerve. Sportul rege este o afacere notoriu de opacă şi ceea ce s-a întâmplat exact s-ar putea să nu se ştie niciodată pe deplin.

Conducătorii Qatarului şi poate şi cei 1,3 milioane de fani aşteptaţi la Cupa Mondială puteau spera că, pe măsură ce meciurile se înmulţesc şi febra fotbalului îi cuprinde pe toţi, discuţiile se vor îndrepta mai degrabă către chestiunile de pe teren decât spre cele din afara lui. Qatar a cheltuit generos pentru a se asigura că turneul este un succes, construind şapte stadioane, un aeroport extins şi zeci de hoteluri. Dar dacă aşa se întâmplă, va fi doar o amânare temporară. Decizia de a organiza cea mai mare manifestare a fotbalului într-un petrostat minuscul, autocratic, cu o mulţime de bani, dar fără o tradiţie fotbalistică anume, este doar cel mai clar exemplu al modului în care banii şi ideile noi zguduie nivelurile superioare ale celui mai popular sport din lume. În ultimii ani, scandalurile de corupţie au zguduit fotbalul. Chiar domnul Blatter a demisionat în 2015 în timpul unei investigaţii americane asupra FIFA, iar ulterior a i-a fost interzis accesul în poziţii din administraţia fotbalului de către comitetul său de etică. Apoi, pandemia de COVID-19 a înrăutăţit finanţele deja fragile ale multor cluburi de top, care se chinuie să plătească salariile enorme cerute de jucătorii de top. Anul trecut a adus ascensiunea şi căderea temporară a unui plan pentru o „European Super League” (ESL) separată a cluburilor de elită, construită pe modelul închis, asemănător unui cartel, al sportului profesionist american. Fondurile speculative şi investitorii din America şi Orientul Mijlociu au investit în cluburi europene precare din punct de vedere financiar şi de aceea sunt dornici să înghesuie şi mai multe jocuri într-un calendar deja plin. Se vorbeşte chiar printre investitori şi administratorii sportului despre o serie de noi superturnee, dintre care unele sunt concepute în mod explicit pentru a concura Cupa Mondială în sine. Banii au fost una dintre principalele atracţii oferite de Qatar. Echipa sa este campioană asiatică, dar puţini au considerat-o pretendentă la trofeul suprem. De fapt, naţionala nu s-a calificat niciodată la o Cupă Mondială până acum (a jucat de data aceasta pentru că ţara gazdă se califică automat). Dar este o forţă financiară şi o ţară dornică să se promoveze ca modernă şi dezvoltată. Cifrele exacte sunt rare, dar Cupa Mondială actuală este aproape sigur cea mai scumpă care a fost organizată vreodată. Se spune că numai stadioanele au costat 6,5 miliarde de dolari. O mare parte din planul de dezvoltare economică mai larg de 300 de miliarde de dolari numit Qatar 2030 a fost conceput ţinând cont de nevoile Cupei Mondiale (un nou sistem de metrou ultramodern, de exemplu, deserveşte câteva dintre noile stadioane). Această frenezie a construcţiilor i-a făcut pe mulţi să nu se simtă confortabil. Numărul mare de muncitori străini din Qatar sunt adesea trataţi dur în cadrul sistemului de lucru kafala („sponsorizare”), aceştia neputând să-şi schimbe locul de muncă sau să părăsească ţara fără acordul angajatorului. Oamenii au fost munciţi până la epuizare pentru a pregăti infrastructura necesară competiţiei; mulţi au murit la locul de muncă. Echipa daneză s-a angajat să joace într-un tricou roşu monocrom care ascunde emblema echipei şi logoul producătorului de echipament. Hummel, compania în cauză, a spus că „nu-şi doreşte să fie vizibilă” la turneu. Unul dintre celelalte seturi de echipament este negru, „culoarea de doliu”. În octombrie, echipa Australiei a lansat un videoclip în care critică Qatarul pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului. Nimic din toate acestea nu pare să inverseze tendinţa de creştere a numărului de evenimente sportive mari care vor avea loc în autocraţii. Mai mulţi jucători, printre care Bruno Fernandes de la Manchester United şi Nico Schlotterbeck de la Borussia Dortmund, s-au plâns de calendarul turneului. Cupa Mondială are loc de obicei în iunie sau iulie. Reprogramarea acestuia pentru noiembrie a fost necesară pentru a evita căldura arzătoare a verilor din Qatar. Turneul se poziţionează astfel stânjenitor în mijlocul sezonului profitabil al cluburilor europene. Jürgen Klopp, managerul lui Liverpool, a rezumat starea de spirit pentru mulţi: „Voi urmări meciurile oricum, dar acum este diferit”. Banii – atât lipsa lor în prezent, cât şi dorinţa de a avea mai mulţi în viitor – se aflau şi în spatele planului pentru ESL. A fost gândit ca un concurs anual care ar pune în competiţie cluburile europene de top, la fel ca Liga Campionilor. O duzină de cluburi de elită de pe tot continentul, inclusiv Arsenal, Juventus şi Real Madrid, au anunţat planul în aprilie 2021. Pe fondul unei reacţii furioase din partea fanilor şi politicienilor, l-au abandonat câteva zile mai târziu, deşi retragerea lor a fost doar temporară. În octombrie, Barcelona, Juventus şi Real Madrid au reînviat ideea, cu o nouă echipă de conducere şi o ofensivă de relaţii publice. Susţinătorii ESL au, de asemenea, un caz în faţa Curţii Europene de Justiţie care contestă monopolul UEFA asupra organizării fotbalului competiţional internaţional din Europa. Un verdict urmează să fie emis la începutul anului viitor. ESL ar fi funcţionat în sistemul „closed shop” (prăvălie închisă) familiar fanilor sporturilor americane (sistem specific lumii anglo-saxone în care angajatorul nu poate angaja decât oameni sindicalizaţi). Celor 12 membri fondatori ai ESL li s-ar fi garantat locuri permanente în competiţie, oricât de prost s-ar descurca. Ideea a fost o anatemă pentru mulţi fani obişnuiţi cu meritocraţia tăioasă a fotbalului european actual, unde orice club poate, cel puţin teoretic, să aspire să se califice în Liga Campionilor şi unde echipele care au luat-o pe arătură şi s-au împotmolit pot avea nevoie de ani de zile pentru a ieşi de acolo.  Dar o astfel de competiţie este mai puţin atractivă pentru investitori şi pentru cluburile însele: în cazurile lor sunt de preferat reguli care să garanteze rentabilitatea cheltuielilor din ce în ce mai mari.


Deşi FIFA guvernează Cupa Mondială, care îi aduce 90% din VENITURI, şefii săi se plâng că UEFA câştigă mult mai mulţi bani: 14 miliarde de dolari în timpul ultimului ciclu al Cupei Mondiale între 2015 şi 2018, comparativ cu doar 5,7 miliarde de dolari pentru FIFA în aceeaşi perioadă.  Asta, în principal, mulţumită Ligii Campionilor. FIFA este disperată să se diversifice, inclusiv prin crearea altor competiţii.


Atât de multe cluburi din primele două ligi ale Spaniei s-au chinuit financiar după pandemie încât, în decembrie 2021, au convenit să cedeze 8,2% din profituri în următorii 50 de ani către CVC, un fond privat de private capital cu sediul în Luxemburg, dar cu rădăcini americane. Pe parcursul verii, FC Barcelona a vândut 25% din drepturile media asupra jocurilor sale spaniole către Sixth Street, o altă firmă de capital privat americană, până în 2047. Clubul speră să peticească găurile lăsate de ani de management financiar defectuos. Iar în ianuarie mai multe cluburi spaniole se vor întoarce în Orientul Mijlociu: Arabia Saudită a plătit 240 de milioane de euro  pentru a găzdui şase ediţii ale Supercopa, un mini turneu anual spaniol.

Reacţia împotriva ESL nu a descurajat organismele de conducere ale fotbalului, care sunt dornice să lanseze noi formate proprii. FIFA şi UEFA sunt implicate în lupte acerbe cu privire la viitorul turneelor de vară. Deşi FIFA guvernează Cupa Mondială, care aduce 90% din veniturile sale, şefii săi se plâng că UEFA câştigă mult mai mulţi bani: 14 miliarde de dolari în timpul ultimului ciclu al Cupei Mondiale între 2015 şi 2018, comparativ cu doar 5,7 miliarde de dolari pentru FIFA în aceeaşi perioadă.  Asta, în principal, mulţumită Ligii Campionilor. FIFA este disperată să se diversifice, inclusiv prin crearea altor competiţii. UEFA îşi păzeşte cu gelozie poziţia. O înghesuială de mai multe concursuri ar strânge mai mulţi bani, dar ar impune administratorilor să găsească mai mult spaţiu într-un calendar aglomerat. „Amicalele” internaţionale sau meciurile pentru spectacol au fost aproape abandonate, iar căile de calificare pentru turnee mari au fost scurtate. Din 2024, „pauzele internaţionale”, în timpul cărora jucătorii de club sunt redirecţionaţi către sarcini internaţionale, vor fi mai puţine, dar mai lungi, comprimând într-un  timp scurtat jocuri, dar reducând şi timpul petrecut de jucători în călătorii. Turneele care determină campionii continentali, precum Euro şi Cupa Africii pe Naţiuni, ar putea fi toate programate pentru aceeaşi vară, în loc să fie repartizate pe un ciclu de patru ani. Acest lucru ar elibera spaţiu de o lună pentru un turneu nou şi profitabil în fiecare a doua vară. „Va fi o luptă”, spune Simon Kuper, unul dintre autorii „Soccernomics”, o carte despre aspectul de business al jocului.

rei idei acaparează discuţiile. Prima este organizarea Cupei Mondiale o dată la doi ani, nu la patru. A doua, pe care consiliul de conducere al FIFA a aprobat-o cu puţin timp înainte de pandemie, este de a consolida un turneu deja existent de mijloc de sezon numit Cupa Mondială a Cluburilor, o variantă mondială a Ligii Campionilor. Premii uimitoare în bani urmau să fie oferite – în schimbul unei cote de 49% din profit – de către un consorţiu condus de SoftBank, o firmă japoneză cu înclinaţie pentru pariuri mari şi riscante, şi de Arabia Saudită, care spera să găzduiască turneul rezultat. A treia idee, şi cea care este cel mai probabil să se concretizeze, este o extindere a Ligii Naţiunilor, un turneu introdus în 2018 de UEFA în locul amicalelor. FIFA doreşte ca alte continente să adopte formatul şi ca echipele cele mai bune să organizeze o „Ligă a Naţiunilor Mondială” la fiecare patru ani, sub controlul său. UEFA a răspuns invitând ţările din America de Sud să se alăture Ligii Naţiunilor Europene din 2024, eliminând astfel FIFA. Oricare plan ar face din Liga Naţiunilor un rival direct al Cupei Mondiale. Cupa Mondială în sine este destinată să crească în continuare. Turneul din Qatar cuprinde 32 de echipe, de două ori mai multe decât în anii 1970. Evenimentul din 2026, găzduit de America, Canada şi Mexic, va include 48. Acest lucru va însemna mai multe meciuri între cei care n-au speranţă la locuri de frunte, dar va direcţiona şi o cotă mai mare din venituri către cele 211 federaţii naţionale de fotbal din lume.

Între timp, ofertele pentru Cupa Mondială din 2030 sunt deja pregătite. Arabia Saudită, un rival geopolitic îndârjit al Qatarului, doreşte să găzduiască o Cupă Mondială proprie. În teorie, criteriile de eligibilitate ar trebui să împiedice o altă ţară din Orientul Mijlociu să acţioneze ca gazdă pentru următoarele două turnee. Dar Arabia Saudită şi-a legat oferta de cele ale Greciei şi Egiptului, în speranţa că oferta comună va fi considerată europeană sau africană. Regatul spune că va plăti pentru a construi stadioane în ambele ţări. Decizia nu trebuie să fie luată până în martie 2024. Dar o lecţie desprinsă din povestea Qatarului este că ar fi o îndrăzneală să pariezi împotriva unei alte Cupe Mondiale pe timp de iarnă într-un stat autocratic din deşert într-un viitor nu prea îndepărtat. În fotbal, ca şi în multe altele, banii vorbesc.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Fotbal,
Qatar,
cluburi,
cupa mondiala,
competitie,
fani,
fifa
Urmează ZF Power Summit 2023

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.