Facebook a încheiat preluarea WhatsApp pentru aproape 22 de miliarde de dolari

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 07 octombrie 2014 32 afişări

Facebook a finalizat procesul de preluare a WhatsApp, după ce Uniunea Europeană a aprobat vineri necondiţionat tranzacţia, valoarea achiziţiei ridicându-se, în final, la 21,6 miliarde de dolari, peste sumele vehiculate anterior.

Iniţial, în luna februarie a acestui an, Facebook urma să plătească 16 miliarde de dolari pentru serviciul de mesagerie. Ulterior, suma despre care s-a vorbit a fost de 19 miliarde de dolari, pentru ca, în cele din urmă, tranzacţia să coste gigantul american 21,6 miliarde de dolari, relatează The Wall Street Journal.

Motivul creşterii sumei finale este avansul important, de peste 13%, pe care acţiunile Facebook l-au înregistrat de la mijlocul lunii februarie până luni, când a fost încheiată tranzacţia.

Facebook va plăti patru miliarde de dolari în numerar şi 14,3 miliarde în acţiuni. În februarie, când a fost anunţată tranzacţia, cele 183,9 milioane de acţiuni valorau 12 miliarde de dolari.

În plus, fondatorii şi angajaţii WhatsApp vor primi acţiuni în valoare de 3,57 de miliarde de dolari.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană, autoritatea antitrust din Europa, a decis că Facebook Messenger şi WhatsApp, aplicaţiile de mesagerie pentru smartphone-uri ale celor două companii, nu sunt concurenţi apropiaţi, astfel că utilizatorii vor avea în continuare "o gamă de opţiuni" din care să aleagă şi în urma tranzacţiei.

Preluarea WhatsApp de către Facebook pentru 21,6 miliarde de dolari, anunţată în februarie, este cea mai mare achiziţie a unui start-up în ultimii ani, cu mult peste tranzacţia de un miliard de dolari prin care Facebook a preluat Instagram în 2012 sau achiziţia pentru 8,5 miliarde de dolari a Skype de către Microsoft.

Reţeaua socială Facebook are 1,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, 300 de milioane dintre aceştia folosind, de asemenea, şi aplicaţia Facebook Messenger. WhatsApp, care oferă o soluţie ieftină pentru înlocuirea mesajelor trimise pe telefon, are 600 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

Preluarea WhatsApp reprezintă cea mai mare tranzacţie din istorie pentru Facebook, care, astfel, îşi asigură o prezenţă importantă pe piaţa serviciilor de mesagerie pentru telefonia mobilă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FACEBOOK,
WHATSAPP,
/actualitate/facebook-a-incheiat-preluarea-whatsapp-pentru-aproape-22-de-miliarde-de-dolari-13369011
13369011
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.