Expat în România. Grégoire Vigroux: Visul antreprenorial, urmat peste hotare

Autor: Andra Stroe Postat la 05 august 2023 56 afişări

Dar nu peste hotarele României, ci ale ţării sale natale, România fiind locul pe care francezul Grégoire Vigroux l-a ales pentru a-şi construi o carieră de succes ca investitor şi fondator de start-up-uri. Cum descrie el ţara noastră la peste trei decenii de la prima vizită? Pe scurt, consideră că este „underrated”.

„Ca origine, provin din Arondismentul 13 – cartierul chinezesc – din Paris. Totuşi, în 1991, la 11 ani, m-am mutat la Bucureşti, deoarece tatăl meu era expat aici, în anii ’90. Am stat în România trei ani, şi apoi m-am întors în Franţa. Totuşi, România mi-a rămas în minte şi în inimă. Mi-am făcut promisiunea că voi reveni, într-o zi. În 2006, am avut în sfârşit ocazia să mă întorc aici, să lucrez la Ambasada Franţei. Am demisionat 13 luni mai târziu, pentru a-mi urma visul: să devin antreprenor în România”, îşi începe Grégoire Vigroux povestea.

Calea antreprenoriatului nu a fost însă una lipsită de provocări. În opinia lui, în România este mai greu decât în Franţa să păstrezi mari talente, pentru că oamenii de aici îşi pot găsi un nou loc de muncă într-o clipă, la un salariu ceva mai mare. „Deci, aş spune că păstrarea angajaţilor este principala problemă cu care m-am confruntat în România, când vine vorba de afaceri.”

Însă nu doar găsirea angajaţilor potriviţi a fost o provocare, ci şi a viitorilor parteneri de afaceri. „Pentru a selecta cele mai bune talente, mă întâlnesc cu oameni noi în fiecare zi. Caut ceea ce eu numesc «flyers» cu cea mai bună atitudine şi valori asemănătoare cu mine. În medie, de fiecare dată când mă întâlnesc cu 100 de potenţiali parteneri de afaceri, aleg unul, până la urmă.”

Pe lângă asta, continuă el, în România există IT-işti foarte buni, dar este mult mai greu să găseşti vânzători grozavi. „Motivul principal pentru acest lucru este faptul că aici nu există încă şcoli de afaceri. Cu toate acestea, lucrez la lansarea uneia în Bucureşti. Mai multe detalii în curând!”

Cât priveşte modelul său în carieră, acesta nu e nici de provenienţă română, nici franceză. „Sunt adesea întrebat: Cine este modelul tău? Cine te inspiră cel mai mult?. În timp ce oamenii în general se aşteaptă să numesc un antreprenor binecunoscut, ca Steve Jobs sau Elon Musk, răspunsul meu este întotdeauna: Stephen Hawking. Are cea mai profundă admiraţie a mea. Găsesc cărţile şi capacitatea lui de a explica universul fascinante. Şi mai important, sunt impresionat de înţelepciunea şi curajul lui excepţional, având în vedere provocările extreme de viaţă prin care a trecut.”

Expat în România. Grégoire Vigroux: Visul antreprenorial, urmat peste hotare

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.